Balada pentru Basarabia

vineri, 9 noiembrie 2012

Nicolae Dabija - portret


 Îl cunosc de mult pe Nicolae Dabija.
Ca nume. Ca scriitor. Ca om de atitudi­ne. Ca bărbat al cetăţii.
L-am ştiut mai bine în perioada când am fost deputaţi în Sovietul Suprem al URSS la sfârşitul anilor ̕80 - începutul anilor ̕90. A fost înalt apreciat de Mihail Gorbaciov, care în cartea sa de memorii îi acordă câteva pagini, menţionând peste ani „actualitatea” discursurilor curajoase din acea perioadă ale scriitorului nostru.
L-am cunoscut pe Nicolae Dabija şi de la şedinţele Cenaclului „Dialog”, al cărui preşedinte a fost, şi care aduna la Casa Scriitorilor săli arhipline: la acele candele în care pâlpâia flacăra demnităţii naţiona­le, veneam şi noi, medicii, ca să ne încălzim şi să luăm lumină.
Dar în primul rând l-am ştiut, ca şi întreg neamul nostru, prin intermediul revistei Literatura şi arta. Publicaţia con­dusă de domnia sa a fost drapelul Mişcării de Eliberare Naţională, iar Nicolae Dabija – stegarul ei.
Mi-aduc şi acum aminte zilele când apăruseră primele numere cu grafie latină: lumea stătea la chioşcuri ore întregi ca să-l poată procura, ca să-l poată citi şi transmi­te mai departe.
La ora actuală Nicolae Dabija este unul dintre scriitorii noştri cei mai de seamă.
La începutul anului 1990 am fost plă­cut surprins să descopăr o carte poştală di­fuzată în zeci de mii de exemplare în toată România din primele zile de după revolu­ţie, pe care erau tipărite două versuri:
Doru-mi-i de Dumneavoastră
Ca unui zid de o fereastră”.
Şi mai jos semnătura: Nicolae Dabija.
Creația scriitorului nostru devenise încă de pe atunci un bun cultural al româ­nilor de pretutindeni.
Nicolae Dabija e un nume cunoscut în lume.
În SUA prietenii mi-au dăruit o revistă de poezie. „Cold mountain” („Muntele în­zăpezit”) este considerată cea mai presti­gioasă de pe continent. Subtitlul ei este: „Tendinţe ale noii poezii mondiale”. Ea pu­blică poeţi de pe tot mapamondul. De la apariţie, revista care apare trimestrial are o tradiţie: să evidenţieze în fiecare număr, imediat după foaia de titlu, o strofă, consi­derată „cea mai frumoasă strofă de poezie a lumii” din anotimpul respectiv. Şi iată că strofa primăverii anului 2006 a fost recu­noscută aceasta:
Târfă, tu, manual de istorie,
Te citesc şi mi se face rău –
Tu ai râvnit propria glorie,
Nu pe cea a poporului tău”.
Autor: Nicolae Dabija, din Republica Moldova, „o mică ţară de pe continentul european, dar care are mari poeţi”, cum menţionase într-un studiu pe care i-l dedi­case traducătoarea în engleză a poemelor, Maria Magdalena Simonca.
Ca scriitor, Nicolae Dabija s-a aflat me­reu în fruntea generaţiei sale, i-a dat tonul şi i-a arătat direcţia de mişcare. A fost un fel de locomotivă a ei şi când a fost vor­ba de poezie, şi când a fost vorba de pu­blicistică, şi când a fost vorba de implica­re în viaţa Cetăţii. Nu zadarnic generația şaptezecistă a fost botezată după numele cărţii sale de debut – „Generaţia Ochiului al Treilea”.
Romanul său „Tema pentru acasă” e considerat, în urma unui sondaj al bibli­otecarilor, „cel mai citit roman în ultimii zece ani”, acesta ajungând recent la cea de a 4-a ediţie.
Aş menţiona în mod special o altă carte a sa „Pe urmele lui Orfeu”, care a fost mul­tă vreme una de căpătâi pentru profesori, studenţi, intelectuali, inclusiv medici. Ea conţine foarte multe informații inedite despre înaintaşii noştri, referitoare la con­tribuţia acestora la dezvoltarea civilizaţiei europene. În anii ̕80, atunci când mi s-a oferit o deplasare la Kiev, am luat cu mine cartea lui Nicolae Dabija ca să caut în mă­năstirea Spask portretul lui Petru Movilă, pe urmă am dus-o şi la Moscova, ca să gă­sesc locurile unde a trăit şi a lucrat Nicolae Milescu Spătarul, apoi, când am fost la Pa­ris, am luat-o ca să ajung cu ea la mănăsti­rea Sainte-Geneviève, pe al cărei frontispi­ciu am putut vedea cioplit în piatră numele marelui nostru savant Dimitrie Cantemir.
Nicolae Dabija a ştiut să lucreze în bi­blioteci şi arhive. A descuiat arhive necer­cetate până la el din Moscova, Kiev, Sankt Petersburg, Istanbul.
Deşi nu sunt literat, apreciez foarte mult contribuţia ştiinţifică a lui Nicolae Dabija la recuperarea începuturilor litera­turii noastre: în cartea „Antologia poeziei vechi moldoveneşti”, apărută în 1987, el a descoperit 43 de autori din secolele XV-XVIII, necunoscuţi în România, pe care i-a tradus din limbile slavonă, latină, greacă, turcă, ucraineană, rusa veche, poloneză. Savantul George Mihăilă, care i-a făcut un Laudatio în Academia Română, a numit-o „cea mai completă antologie a poeziei vechi româneşti”.
Nicolae Dabija a lăsat o brazdă adâncă în cultura noastră. El s-a aflat mereu pe prima linie în lupta pentru Adevăr, Valori, Cultură, Neam.
Nicolae Dabija e un cronicar de azi. E, cum l-a numit Adrian Păunescu, „o lecţie de istorie şi cultură vie”.
Creația lui Nicolae Dabija este înalt apreciată. I-au apărut cărţi traduse în Fede­raţia Rusă, Ucraina, Italia, iar în SUA, unde i-au văzut lumina tiparului două volume, a fost scrisă şi o teză de doctorat a savantei Maria Simonca pe marginea creaţiei scrii­torului nostru: „Photographer of lightning. The works of Nicolae Dabija” (Fotograful de fulgere).
În 2003 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române.
Eugen Simion, preşedintele de atunci al Academiei Române, l-a numit „unul dintre cei mai de seamă scriitori români de azi”.
Nicolae Dabija, personalitate proemi­nentă, este unul dintre numele cele mai importante ale culturii şi literaturii noas­tre.
Îi transmit acest mesaj de respect de­osebit şi-i doresc şi alte cărţi minunate, în care să se reflecte în toată plinătatea sa su­fletul Basarabiei noastre.
Academician Gheorghe GHIDIRIM
Chişinău, 24 august 2012 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu