Balada pentru Basarabia

sâmbătă, 9 martie 2013

Pentru sprijinirea parcursului academic si civic al celor mai implicati dintre tinerii basarabeni care doresc unirea celor doua state romanesti

Va prezint programul anual de burse private pe care il initiem incepand cu aceasta luna.
 
Scopul programului este de a sprijini parcursul academic si civic al celor mai implicati dintre tinerii basarabeni care sprijina idealul Unirii.
 
Orice contributie a persoanelor pe care le cunoasteti ca pot sustine o bursa lunara de 200 de lei pentru unul din acesti tineri este mai mult decat binevenita.

Va multumesc!
George Simion

Nota: Membrii SCMD sau alte cadre militare active sau in rezerva care doresc si pot sustine timp de un an de zile, prin contract de sponsorizare, un elev sau un student basarabean, aflat la studii in Romania, sunt rugate sa ne trimita datele de contact la Secretariatul General al SCMD.

21 de comentarii:

  1. Sugerez celor din SCMD sa intocmeasca o procedura de sponsorizare astfel incat contractul respectiv sa fie valabil numai pentru tinerii care frecventeaza scoala, iar pentru pentru minori sa se incheie cu familiile acestora. Tinerii majori (peste 18 ani)sa faca dovada frecventarii cursurilor unei institutii de invatamant. Am informatii, triste, ca unii adolescenti si tineri, departe de familiile lor, abandoneaza scoala si sunt atrasi in tot felul de organizatii si intreprinderi nocive, care le distrug viitorul lor si al familiilor lor.
    Col. (ret) Roman Vasile

    RăspundețiȘtergere
  2. PERFECT ADEVARAT !AM DEVIAT DE LA MIZERIA ASEZATA PE PENSIILE REDUSE ALE REZERVISTILOR SI LE SERVIM -PROSTILOR- ALTE SUBIECTE.

    TOTUL IN -ONOR CAUZA -MANIPULARII DE ZI CU ZI,A CELOR LOVITI DE BANDITISM SI NEDREPTATE.

    RăspundețiȘtergere
  3. Niste CALAI are acest scmd fiindca a taiat toate blogurile unde se mai purtau discutii si ne tineam la curent cu noutatile . Rusine dogarule, rusine harciogule,rusine tuturor celor care roadeti ciolanul la scmd.Iar daca se va reglementa si situatia noastra a pensionarilor, veti ramane pe drumuri, ca nu o sa mai vina nimeni sa va mai dea un leu, cu o asemenea atitudine pe care o manifestati vis a vis de noi. Nu pot sa va zic decat HUO. Rusine sa va fie ADUNATURA TICALOSITA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Decat comentarii ca ale matale, mai bine lipsa.
      Oare ai mai comenta la fel daca ti-ai da si numele? Dar se vede treaba ca ti-ar fi rusine sa ti se asocieze numele adevarat cu asa vorbe de duh.

      Ștergere
    2. d-le GHITA; are reptate anonimul de 18.00;nu vedeti cu ce ne aburesc astia?

      Ștergere
  4. Ce ai vrea D-le GHITA ? Sa-i felicitam pe banditi ?Poate matale ai portofelul plin si asti multumit, dar te rugam sa accepti si mania noastra impotriva nenorocitilor care ne badjocoresc de atata amar de timp.Ramanem in anonimat DIN SCARBA PENTRU BANDITUL DE LA COTROCENI, NENOROCITII CARE IMPOTRIVA LEGII IL DESERVESC PE EL SI CEILALTI DE LA PUTERE IN MISELIILE COMISE SI A NESIMTITILOR CARE LA CANTA IN STRUNA SI MANIPULEAZA ZILNIC,(INCLUSIV UNII DIN S.C.M.D.),TOTI PLATITI CU BANI GREI DIN SANGELE NOSTRU DE ROMANI.GANDESTE DOMNULE ,DACA ESTI ADEVARAT MILITAR ,DE O MIE DE ORI SI SCRIE O DATA. CU STIMA,

    RăspundețiȘtergere
  5. Priviti ce articole se posteaza, nimic nu au in comun cu ceea ce ne doare pe noi. Este singurul unde mai poti posta ceva, restul le-au scos sa nu mai corespondam intre noi. Destabilizarea situatiei, manipulare totala, direct de catre cei responsabili din scmd . Ce parere aveti?. Sunt camarazi de incredere care ne slujesc interesele sau nu?.

    RăspundețiȘtergere
  6. Degeaba facem valuri ca nu ne mai baga nimeni in seama;suntem cantitate 'neglijabila'! Traiasca P.C.R.!

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru a ne dovedi buna credinta, propun ca zilnic, Dogaru si fiecare membru al CD al SCMD sa scrie pe pagina principala de Internet cel putin o poezie cu cel putin 4 strofe, dedicate pensiilor ciuntite ala militarilor iar Harciogu sa dea drumul la discutii pentru ca oamenii sa poata plange si sa se zbuciume dupa pensioara lor. La intrarea in fiecare sediu al SCMD sa se puna o pancarta cu textul "UNDE ESTI, PENSIA MEA?" De asemenea, sa decreteze ca pana la revenirea in cuantum a pensiilor, se interzice orice alt subiect de discutie sau preocupare pentru absolut toti membrii SCMD, inclusiv pentru cei cu pensii umflate/marite de Oprea.
    Cine va deschide alte subiecte va fi declarat vandut, tradator, basist, etc.
    TAIAT LA PENSIE

    RăspundețiȘtergere
  8. E CLAR CA SCMD A DEVENIT NEPUTINCIOS SI FARA VIITOR. AM PIERDUT PE MANA CONDUCERII SCMD. ASTA E. S-AU DAT LA FUND SI AU DEVENIT PARTIZANII USL, CRED MANCAND DIN LATURILE ARUNCATE. NU-I MAI CONDAMN, DECAT DACA RECUNOSC SI INCHEIE SOCOTEALA SA NU LI SE MAI PLATEASCA. FILIALELE SCMD,FIIND CONDUSE NUMAI DE COLONEI, CARORA LI S-A UMPLUT RANITA CU GOLOGANII DE LA MARIREA PENSIEI, S-AU SCUFUNDAT.ADIO INCREDERE IN ACESTE CAZARMI REINVIATE DE SEFI PE VIATA.

    RăspundețiȘtergere
  9. Daca s-au dat cu USL, probabil o sa-si ia banii de acolo, ca de cotizatii s-au lins pe bot daca in max. 2-3 luni nu se rezolva problema diminuarii ilegale a pensiilor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Va propun tuturor sa mergem LUNI 11 Martie la ora 10,30 la SCMD pentru a discuta cu conducerea SCMD despre proiectul “Legii reparatorii” pe care intentioneaza sa-l propuna factorilor politici. Trebuie sa aflam cine a gandit propus si redactat art.5 si de ce a fost acceptat de SCMD.
    Am postat aici aceasta convocare pentru ca opiniile noastre referitoare la acest proiect de lege au fost sterse imediat vineri 8 martie la pranz si nu am mai avut posibilitatea sa ne expunem parerile.
    Recunosc faptul ca nu m-am asteptat ca scopul luptei noastre sa fie tradat, iar metoda “pumnului in gura” sa fie utilizata in acest sindicat. Sper ca vom fi ascultati si se va intocmi un nou proiect.
    Si mai sper sa gasim pe cineva autorizat sa ne raspunda. Daca nu, vom reveni marti la ora 10,00 …

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cati vor veni la intalnire luni la ora 10.00? dar marti la 10.00? dar mier....?

      Ștergere
    2. Sa mergem, ce mai stam, sa-i tragem la raspundere, nu sa-i lasam in pace. Sa vada ca puterea suntem noi, adunatura, nu ei care se dau campionii nostrii.

      Ștergere
  11. Nenorocirea este ca pana a ni se face dreptate,UNGURII au perceput permanent actul de tradare al Romanilor -de catre cei din fruntea tarii- fata de ostirea de rezerva si marsaluiesc cu neobrazare,tupeu si nerusinare (vezi Tg. Mures,10.03.2013)pentru a ne crea conditii sa scriem nepotilor despre ARDEAL si sa ne milogim sa obtinem pesaport pentru a merge la Brasov.
    Oamenii(ungurii) intelegand ca am fost jefuiti ,denigrati si desconsiderati de mizerabilii care conduc neamul romanesc,nu ne mai ataca flancurile ci ne lovesc frontal, pentru a reduce timpul mult asteptat al victoriei asupra unui neam lipsit de vointa si demnitate nationala.

    Oare cati unguri au hranit Ostasii Romani din gamelele lor ,la eliberarea BUDAPESTEI?
    Oare cat timp i-a trebuit Armatei Romane fiintata la un moment,cu adevarati militari aparati de neam si tara , sa ajunga pana la BUDAPESTA !

    Nemernicii,Tradatori de tara :Basescu, Ponta, Boc, Udrea, Blaga,s.a.,care au transformat Ostirea de Rezerva a Tarii in -ASISTAI SOCIAL- pot dormi linistiti cand tara se va imparti diverselor natiuni conlocuitoare ?,vis la zi si permanent al marilor Europeni.

    CINE MAI ARE CURAJ AZI ,CAND TARA O VA CERE SA SE PREZINTE PENTRU CHEMAREA REZERVISTULUI SA-SI FACA DATORIA -SFANTA ,FATA DE NEAM SI TARA .

    RăspundețiȘtergere
  12. Vreau sa iau si eu in gazda o studenta basarabeanca ,ca sint singur ca banii nu am de unde sa ii dau ca mi-au ciuntit astia pensia .Ma angajez sa am grija sa nu-i lipseasca nimic ii duc cafeluta la pat ,noaptea daca se dezveleste o invelesc sa nu raceasca . Am sa las acesta solicitare la sediul SCMD sa pot ajuta si eu o studenta basarabeanca .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DU-TE DRAKU DE PEDIOFIL ONANIST CE ESTI, NUMAI LA STUDENTE ITI ESTE CAPUL, DAR UN STUDENT CARE SA TE FACA PE LA DOS NU VREI, POPONARULE?.

      Ștergere
    2. Baaaaaaaaaaaaaaaaaa............. treziti-va nu vedeti ca intram pe zi ce trece mai mult in KKT. ASTIA SUNT MAI RAI DECAT CEI DINAINTE.Ponta si gasca lui descendenta din fsn nu ne vor face nici un avantaj. Cel care ne-a tradat pe noi militarii este MARIAN SARBU el a lansat aceasta lege, a prigoanei militare. Este primul care trebuie sa fie spanzurat.Sa nu-l uitati dragi camarazi si atentie este de la PSD.Sa le multumim: lui iliescu,roman,nastase,ponta et compani care ne-au calcat in picioare.

      Ștergere
  13. UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE, CA PUNAND MANA PE EI ,SA-I IMPARTI IN 2 CETE......

    OARE ,AU DISTRUS SPIRITUL SI INTELIGENTA DE ROMAN?
    OARE, AU DISTRUS SPIRITUL DE CORP AL ARMATEI SI CELORLALTE STRUCTURI CU ATRIBUTII ASEMANATOARE ?
    OARE, NU MAI TINEM LA CINSTEA SI DEMNITATEA NOASTRA DE MILITARI ?
    OARE,AM UITAT CATE ZILE SI NOPTI AM FOST LA DATORIE NECUNOSCAND CUVANTUL -8 ORE DE PROGRAM SAU SARBATORI LEGALE ?
    OARE,AM UITAT NEGLIJENTA MANIFESTATA DE NOI,PARINTI SI SOTI ,PRIN NATURA ATRIBUTIUNILOR DE SERVICIU, FATA DE COPII,SOTIE SI CEILALTI DIN FAMILIE?
    OARE, II PUTEM UITA PE COLEGII CARE AU PLATIT CU CURAJ, CONVINGERE SI DEMNITATE ,SACRIFICANDU-SI VIATA PENTRU INDEPLINIREA MISIUNILOR INCREDINTATE ?
    OARE NE ESTE FRICA SA-I SCUIPAM PE CEI CARE MISELESTE ISI ASIGURA DREPTURI NECUVENITE,NEFIIND ATINSI DE ILEGALITATILE POLITICIENILOR CORUPTI AFLATI LA PUTERE PRIN PROSTIA UNORA DINTE NOI (MAGISTRATI,ETC.)?
    OARE,SUFERINTELE MENTIONATE , MINION DESPRINS DIN MULTITUDINEA CELOR SIMTITE DE NOI, NUMAI SI NUMAI PENTRU A NE RESPECTA JURAMANTUL DEPUS FATA DE TARA SI NEAM,NE DA DREPTUL SA SOVAIM SI SA NU DAM DE PAMANT CU BANDITII DE AZI???

    AVEM DREPTATEA DE PARTEA NOASTRA,BENEFICIEM INCA DE SUSTINEREA SI RESPECTUL ROMANILOR CINSTITI,STIM CE AVEM DE FACUT SI SUNTEM CAPABILI SA REALIZAM ACTUL DE DREPTATE PENTRU TOTI ROMANII BADJOCORITI,-ATUNCI, CE MAI ASTEPTAM ?

    UN REZERVIST CU SUFLETUL PARJOLIT DE ACTUL DE TRADARE SI DISPRET SAVARSIT DE PUTERE ASUPRA ARMATEI DE REZERVA A TARII.
    SA NU UITAM CA DIN ACESTE ACTE FATISE DE NEDREPTATE ,INVIE SI SE INTARESTE -EXTREMISMUL-.

    RăspundețiȘtergere
  14. RETINETI CA IN ACEST MOMENT PE REALITATEA TV.,MINISTRUL M.A.PN. O SCALDA SI NU A SPUS NIMIC DESPRE REVENIREA PENSIILOR LA CUANTUMUL DIN 2010.BATE APA IN PIUA CU UNELE VERIFICARI CE SE FAC PE FONDUL LIPSEI UNOR DOCUMENTE,ETC. SI PROMULGAREA -INTIMP- A UNEI NOI LEGI. S.C.M.D. VA SITITI BINE?,FIIND MULTUMITI CA RAMANETI CU FOTOGRAFII CA AMINTIRE A INTALNIRILOR AVUTE CU ACESTI PAMBLICARI EXCROCI?

    RăspundețiȘtergere