Balada pentru Basarabia - Tatiana Stepa

luni, 9 noiembrie 2015

Apel public la reunificarea celor două state românești

10338260_1002566206435042_3728424931765699736_nMai jos publicăm un Apel semnat de persoane cunoscute din al doilea stat românesc, în contextul declinului spiritual total care a cuprins populația din stânga Prutului. Mulți dintre semnatarii Apelului sunt fondatori si membri ai Consiliului Unirii, cum este si dl Alexandru Moșanu, – Platformă unionistă creată în februarie 2012, pentru a da demnitate națională celor din teritoriul românesc din stânga Prutului, aflat sub ocupație ruso-sovietică de 200 (acum – de 203) ani. Consiliul Unirii, prin toate componentele sale, inclusiv și în primul rând PNL,md – unicul partid unionist din RM, salută poziția deschisă de solicitare a Unirii de tot mai multă lume. Eforturile noastre de sensibilizare politică publică dau rod.
Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedinte al României,
Domnului Nicolae Timofti, Preşedinte al Republicii Moldova,
Domnului Valeriu Zgonea, Preşedintele al Camerei Deputaţilor din Parlamentul României,
Domului Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte al Senatului României,
Domnului Andrian Candu, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,
Domnului Victor Ponta, Prim-ministru al României, 
Domnului Valeriu Streleţ, (deja ex-) Prim-ministru al Republicii Moldova
A P E L
Adresăm acest Apel Domniilor Voastre, dar şi poporului român din Republica Moldova şi România, într-un moment de mare responsabilitate istorică.
Stimaţi conducători ai celor două state româneşti!
Dragi concetăţeni!
Republica Moldova se află pe mar­ginea unei prăpastii.
Statul cel mai sărac din Europa a ajuns a fi considerat, la ora actuală, şi cel mai corupt din Europa.
Oamenii noştri politici, care îşi caută doar de interesele proprii, ui­tând de cele ale populaţiei, se urăsc alarmant între ei, antrenând în această luptă intestină segmente largi ale po­pulaţiei.
Impresia generală e că ne aflăm în preajma unui război civil sau a instau­rării unei dictaturi de stânga.
Protestele aproape zilnice cu zeci de mii de participanţi, care îi adună în centrul capitalei pe oamenii dispe­raţi, sărăciţi şi nedreptăţiţi, şi alegerile parlamentare anticipate, pe care le cer partidele promoscovite, ar putea să ne arunce în viitorul apropiat în braţele Imperiului, din care ne-am smuls cu greu în 1991, pentru mai multe dece­nii sau pentru totdeauna.
În această situaţie dramatică, ve­nim cu propunerea ca autorităţile de la Chişinău şi cele de la Bucureşti să iniţieze tratative neîntârziate privind înlăturarea consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat de toate ţările lumii, pentru REUNIFI­CAREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI.
Numai astfel am mai putea evita pericolul de a mai fi înglobaţi, de astă dată definitiv, în Imperiul care în 1812 şi 1940 ne-a despărţit cu forţa armelor de vatra neamului nostru, numai astfel vom scăpa de sărăcie, de corupţie, de şantaj economic, am obţine majorarea salariilor, a pensiilor (care în dreapta Prutului sunt de 4 ori mai mari) şi am ajunge mai repede în Uniunea Euro­peană, ca parte a unui stat membru al Uniunii Europene.
Timp de 25 de ani politicienii de pe cele două maluri ale Prutului au afir­mat încontinuu că încă n-a sosit clipa ca să fim împreună, că acest lucru nu ni-l îngăduie conjunctura politică.
Dar conjuncturile favorabile le fac popoarele care vor să-şi schimbe destinele. Şi nu cele care doresc ca o nedreptate să perpetueze.
Nu credem că trebuie să aşteptăm ca alţii să ne facă dreptate.
Dreptatea să ne-o facem noi!
Reunificarea este dreptul nostru legitim.
La ora actuală, unica graniţă din Europa, şi cea mai ruşinoasă, e graniţa dintre români şi români.
Prutul aminteşte tot mai mult de Zidul de la Berlin.
La fel cum nemţii din cel două Germanii au demolat zidul dintre ei, şi românii din cele două state româneşti – Republica Moldova şi România – vor să fie împreună într-o Europă fără frontiere.
Mu mai dorim ca prin mijlocul ţă­rii lui Ştefan cel Mare să treacă o Cor­tină de Fier, care ar împărţi Europa în două.
Se afirmă că e nevoie de un refe­rendum pentru Reîntregire.
Dar cei care au intrat cu oştile pes­te noi în 1812, apoi în 1940, n-au făcut mai întâi un referendum.
Ar fi lipsit de logică un plebiscit în cadrul căruia cei care ne-au deportat părinţii, care ne-au persecutat, ne-au deznaţionalizat, ne-au interzis limba şi credinţa, ei şi urmaşii lor să decidă: dacă să fim împreună cu fraţii de care am fost despărţiţi ori să fim cu cei care ne-au despărţit.
Ni se mai atrage atenţia că statutul României azi e altul.
Istoria cunoaşte precedente ase­mănătoare: în 1957 Franţa a intrat în UE împreună cu Algeria, ţară africa­nă, iar Antilele Olandeze, din Marea Caraibilor, a intrat în UE împreună cu Olanda, deşi făcea parte din alt con­tinent.
În 1990, când RDG a fuzionat cu RFG, Uniunea Europeană a acceptat fără niciun comentariu acest gest de dreptate istorică.
De aceea credem că n-ar fi drept să ni se reproşeze dorinţa de a reveni Acasă, în Europa valorilor.
Nu este vorba de unirea a două ţări diferite, ca Cehia şi Slovacia sau care­va state din fosta Iugoslavie, e vorba de revenirea unui teritoriu înstrăinat – Basarabia, pe care Hitler i-a dăruit-o lui Stalin – la locul de unde a fost rupt acesta.
Într-o primă etapă, ţara reîntregită s-ar putea numi Uniunea Statală Ro­mânia-Republica Moldova.
Ea ar putea avea o vreme două capitale: Bucureşti şi Chişinău, două guverne, două parlamente.
Mitropolitul Nestor Vornicescu constatase cu o ocazie: „Nu ne merge bine în Ţară pentru că n-am realizat Unirea”.
Atâta vreme cât vom fi fărâmiţaţi pe hărţile lumii, nu-i va merge bine niciuneia dintre ţările noastre.
Dacă vom fi o ţară mare, vom avea toate şansele să devenim unul dintre statele cele mai prospere din Europa.
În acelaşi timp, guvernanţii ar urma să poarte tratative cu Ucraina pentru un schimb de teritorii, aşa cum arătau acestea înainte de semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov la 23 august 1939.
Celor două ministere de externe, conducătorilor celor două state le va reveni misiunea de a explica ţărilor europene, cu argumentele de rigoare, că şi în cazul nostru se realizează un gest de dreptate istorică.
Şi, suntem convinşi, nicio ţară din lume nu se va opune. Nici chiar Rusia, care printr-o declaraţie din 10 septem­brie 2015 a dlui Maxim Şevcenko, consilier al preşedintelui V. Putin, recunoaşte că „Moscova nu exclude eventualitatea unei reuniri a Repu­blicii Moldova cu România, care sunt o naţiune şi vorbesc aceeaşi limbă, acest lucru nu ar face decât să îmbunătăţească relaţiile Mosco­vei cu Chişinăul şi Bucureştiul”.
Totodată, conducerea republicii, intelectualitatea, televiziunile, presa etc. vor trebui să explice populaţiei, inclusiv minoritarilor, beneficiile pe care le vor avea devenind parte inte­grantă a unui stat membru al Uniunii Europene.
Dacă ratăm această şansă de a fi împreună şi de a şterge frontiera care mai stă trasă prin mijlocul neamu­lui nostru, nu ne vor ierta nepoţii şi strănepoţii, ameninţaţi de pe acum de gulagurile care-i aşteaptă în viitoarea uniune vamală euro-asiatică, dar nici bunii şi străbunii, rupţi cu sila de fraţii şi surorile lor şi trimişi să moară în si­beriile de gheaţă.
Dragi conducători ai celor două state! Nu aveţi dreptul să urmăriţi im­pasibili ce se poate întâmpla cu cele peste trei milioane de români moldo­veni din stânga Prutului.
În mâinile Dumneavoastră să află soarta noastră şi a copiilor noştri.
Nu ne lăsaţi pradă hienelor. Nu fiţi indiferenţi.
Aveţi o posibilitate unică: să folo­siţi această şansă pe care ne-o trimite Dumnezeu şi să intraţi în manualele de istorie.
Generaţiile care vin vă vor fi recu­noscătoare!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Acad. Nicolae DABIJA, preşedinte al Forului De­mocrat al Românilor din Republica Moldova;
Acad. Mihai CIMPOI, preşedinte al Uniunilor de Creaţie din Moldova:
Spiridon VANGHELI, Scriitor al Poporului;
Ilie ILAŞCU, fost deţinut politic;
Acad. Eugen DOGA;
Acad. Vasile MICU;
Ion UNGUREANU, actor, regizor, ex-ministru al Culturii şi Cultelor;
Ion COSTAŞ, ex-ministru al Apărării;
Acad. Petru SOLTAN;
Acad. Sergiu CHIRCĂ;
Acad. Alexandru MOŞANU;
Acad. Ion MAHU;
Acad. Gheorghe GHIDIRIM;
Acad. Anatol CIOBANU;
Acad. Mihai PATRAŞ;
Anatol PETRENCU, doctor în istorie;
Gheorghe PALADI, doctor în istorie;
Grigore POPA, antreprenor;
Constantin CODREANU, preşedinte executiv al Consi­liului Naţional al Reîntregirii;
Valeriu SAHARNEANU, preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova;
Ion BUGA, doctor hobilitat în istorie, profesor universitar;
Aurelian SILVESTRU, doctor în pedagogie, director al Liceului „Prometeu”;
Timotei MELNIC, preşedin­te al Ligii Pedagogilor;
Boris MOVILĂ, publicist;
Anatol VIDRAŞCU, director al Grupului Editorial LITERA;
Nina JOSU, scriitoare, preşedintă a Asociaţiei pentru Literatura şi Cultura Română „Astra Basarabiei”;
Ion NEGREI, vicepreşedinte al Asociaţiei Istoricilor
din R. Moldova;
Alecu RENIŢĂ, preşedinte al Mişcării Ecologiste din R. Moldova;
Petru MUNTEANU, avocat;
Alexei MARULEA, publicist;
Preot dr. Vasile NEGRU;
Gheorghe VIŢĂ, jurist;
Protoiereu Petru BUBURUZ;
Protoiereu, dr. Ioan CIUNTU;
Valeriu DULGHERU, doctor în ştiinţe tehnice, şef de Catedră, Universitatea Tehnică;
Vasile BAHNARU, doctor habilitat în în filolo­gie, director IF al AŞM;
Ion MELNICIUC, doctor în filologie;
Gheorghe MAXIAN, profesor;
Mihai MORĂRAŞ, scriitor, publicist;
Elena TAMAZLÂCARU, scriitoare;
Ion GĂINĂ, profesor;
Romeo ŞCERBINA, publicist;
Andrei DORGAN, publicist;
Raisa CIOBANU, publicistă;
Andrei MOROŞANU, publicist;
Valentin GUŢU, scriitor;
Ion BAJUREANU, pedagog;
Tudor CHIRIAC, compozitor;
Vasile IOVU, Artist al Poporului;
Vasile ŞOIMARU, profesor universitar, scriitor;
Vlad POHILĂ, scriitor;
Serafim BELICOV, scriitor;
Efim TARLAPAN, scriitor;
Zina CENUŞĂ, scriitoare;
Iulian FILIP, scriitor;
Ianoş ŢURCANU, scriitor;
Iulius POPA, publicist;
Iacob CAZACU, profesor;
Virgil MÂNDÂCANU, profesor universitar;
Vasile CĂPĂŢÂNĂ, scriitor,
Ion DIVIZA, sriitor;
Ghiorghe BÂLICI; scriitor;
Eugenia BULAT, scriitoare;
Teodor POPOVICI, scriitor;
Sergiu COJOCARU, profesor;
Valerian GROSU, profesor;
Gheorghe RĂILEANU, primarul or. Cimişlia;
George VALICU, publicist, Cantemir;
Ion CUZUIOC, scriitor;
Valerian DOROGAN, profesor iniversitar;
Vlad VLAS, scriitor;

miercuri, 14 octombrie 2015

O țară falsă plină de fals…

                                                      de Iacob Cazacu-Istrati
mi-a mai rămas o ultimă speranță – U N I R E A
          Mă bucur nespus, că am aterizat pe pământul natal, încă purtând numele de  Republica Moldova, dar indată ce am făcut contact cu viaţa socială, de toate zilele a scumpului plai mioritic, s-au spulberat toate bucuriile.
         Dacă m-a bucurat  aspectul Ghişinăului: străzile îngrijite, cutiile speciale pentru deşeuri, staţiile noi de oprire, apoi m-au uimit oamenii, mai cu seamă acei, care au datoria, menirea profesională de menţinere a ordinii,  care nici pe departe nu corespunde realităţii- am observat foarte mulţi poliţişti, care mergând pe stradă şi fumând, mai înjurau, meditând în glas, dumnezeu ştie despre ce şi aruncând „chiştoacele” de la ţigări „cu  zvârla” în plină stradă, sub picioarele trecătorilor...    Asta e cultura Basarabiei de azi. Culegem roadele cele sădite de anii sovietizării... şi după 20 de ani de „mare independenţă” împărţită în trei mişcări sociale, trei categorii:  unioniști, stataliști şi proruși. Și, dacă în Mioriţa străveche erau trei ciobănei: unul moldovan, unul ungurean şi unul muntean, apoi în noua „Mioriţă” unu-i moldovan, unu-i român şi unu-i rus... Spre rușinea noastră  aceasta este greșeala  conducerii așa numite RM, fiindcă nu avem nimic național în afară de limbă și alfabet. În rest e fals totul: și drapel, și stemă și imn...   ca și ”republicile” create de Kremlin: republica moldova; republica transnistreană; republica găgăuz yeri... restul este internaţionalism, mai puternic leninist...
      Păi, cum să nu-ţi faci o astfel de impresie (dar oare numai impresie?) când limba de stat te întâlneşte numai...în aeroport (de ochii lumii?). În rest e limba rusă...Cu toate că dl. Dorin Chirtoacă le-a ordonat taxatorilor în troleibuse să vorbească în limba de stat, în marea majoritate vorbesc ursuleşte...nemaivorbind de Piaţa Centrală...unde unii din principiu nu vor să vorbească în limba de stat...
          Piața Marii Adunări Naționale este plină de corturi ale ”dodoniștilor renatiști”, puțini de ai Platformei DA: toți marionete... De ce în PMAN?! Sfânta Piață a Marii Adunări Naționale e pentru a petrece adunări NAȚIONALE!!! NAȚIONALE!!! Ce caută acolo alte naționalități vrajmașe nouă, ridicate, îndreptate spre a da o lovitură statului, să răstoarne Guvernul și Parlamentul?  Numai poporul nostru român basarabean are dreptul de a se aduna în majoritate în PMAN și a hotărâ probleme de importanță strategică majoră națională!    
         Da, românul moldovean, care are o răbdare colosală a tăcut până acum: 200 de ani a tăcut sub imperiul ruso-sovietic, care l-au umilit, l-au furat, l-au hărțuit și împărțit cum au dorit-o ei, dar și 25 de ani și mai strașnici, că duc în spate jugul lor propriu, pe care l-au născut și crescut, l-au ales cu mintea lor …cea de pe urmă!
          Ceea ce se petrece astăzi în Piață nu e începutul… Începutul este de atunci de când s-a terinat cu primul Parlament…de pe când Roșca era maimuță și…, dar am mai spus-o nu o data: acesta este un scenario bine gândit, perfectat la 2009 și încă de pe atunci am atenționat că spre asta mergem, că la aceasta vom ajunge, dacă nu facem Unire cu Țara, fiindcă după mine  aceste acțiuni sunt parte a aceluiași plan- scenario - strategic de lungă durată a foștilor conducători de stat ”unioniști sovietici” Lucinschi-Voronin, ca pe orice căi și cu toate mijloacele posibile să reconstruiască statul nou unional în hotarele vechi…  Așa face azi și Putin, dar… lumea e alta, e târziu. Dacă nu erau deschise porțile  frontierelor de către M.Gorbacev atunci, în 1990, poate și era  de acum reconstruit un nou stat neosovieticus, dar așa libertatea dăruită de Gorbacev i-a înnebunit pe oamenii din fostele republici sovietice și au umplut continentele lumii libere… și gata. N-au mai dorit să fie vasalii cuiva nici până astăzi.
       Dar… ei, elita neocomunistă de azi au urmat cursul  acestui scenario, zic,   pregatit demult și nu fără  participarea directă a unor conducători de ieri și azi, ca Lupu, Diacov, Voronin, Dodon, Filat s-au indirectă a lui Ghimpu...  S-a jucat cu spiritele cetățenilor deosebit de frumos, cu a toată populația, și unioniști, și stataliști și kremliniști...Totul a decurs ca în filme. Poftim, acum avem toată populația Moldovei  basarabene nemultulțumită de guvernare, toate păturile sociale. Acum depinde care-i acela, liderul după care va porni cârdul...- unirea cu  Ro...sau cu Ru... Totuși, sunt puternici, au fost instruiți în școli comuniste, comsomoliste, dar sunt marionete și ei în mâinile cuiva... E mult și greu de lămurit oamenilor despre adevăratele  scopuri ale oligarhilor mondiali, grupării mondiale de conducere...despre lupta de a crea cele patru centre mondiale, regiuni unionale, apoi din patru-două...și...în sfârșit Dominația Mondială a Guvernului Banchir, care deține tot sistemul bancar al lumii. Dominația Luciferului. Pentru aceasta e necesar de a duce lumea la haos, la dezbinare, ca mai apoi să fie supusă ușor. Noi nu trebuie să permitem acest lucru, ci să ne unim cu Patria romană și cu celelalte teritorii acaparate de streini în urma Pactului Ribbentrop-Molotov și să facem un zid în calea experimentelor mondiale, în cazul de față în calea constructiei unei lumi noi, Noii Ordine Mondiale, Nou Communism utopic Mondial! (Despre Noua Ordine Mondială vă voi povesti în alt număr al săptămânalului.)
Ce e  de făcut  azi?
Urgent:
1.       De reîntors în Aparatul Guvernului la locurile lor pe acele două persoane profesioniste, care au fost umilite, înjosite și demisionate forțat V.Marinuță și Maia Sandu.
2.      Director al Băncii Naționale de ales (numit) de către Parlament (Președinte) Dr. Vasile Șoimaru
3.      În fruntea Guvernului să fie numit Dorin Chirtoacă și a începe reformele radicale în toate direcțiile  și domeniile: economic, social, politic, cultural...
Altfel putem pierde absolut totul...și să rămânem la covata spartă...dacă vor avea loc alegeri anticipate.

sâmbătă, 10 octombrie 2015

SUA, UE, România

Generația părinților noștri a trăit cu speranța că vor veni americanii într-o zi. I-au așteptat până când s-au petrecut din lumea aceasta lăsându-ne nouă speranța lor ca moștenire.
Ce fel de americani au așteptat? Americani care să vină pentru a ne dezrobi de ocupația rusească și de comunismul inuman adus cu tancurile Moscovei.
Generația noastră a preluat ștafeta și a început să aștepte și să spere. Să-i aștepte și pe americani, dar și posibilitatea să ”iasă dincolo” în Occidentul împodobit, în visurile noastre, ca o vitrină în ajunul sărbătorilor.
În agitația anilor ’90-’91, visul american se manifesta prin strigătul mulțimilor pe străzile Bucureștiului: ”Cine-a stat cinci ani la ruși, nu gânește ca George Bush!”.
Apoi, odată cu ”ieșirile dincolo”, s-a văzut că visele sunt ceeace sunt, doar vise.
Americanii pragmatici tatonau, prin Bruce Jackson, situația din țările aflate la granițele fostului imperiu rus, iar europenii vestici, afară de piață de desfacere, nu vedeau cu ochi buni invaziile europenilor estici spre lumea lor. Granițele au rămas tot acolo, restricțiile au rămas bătute în cuie, mari semne de întrebare pluteau în aer, speranțele încă învolburau mințile.
În America, comunitățile de români au început să se agite pentru NATO.  A existat convingerea că atunci când spui NATO spui America. Câtă inocență.
NATO a însemnat cu adevărat America atâta timp cât a existat Pactul de la Varșovia și atâta timp cât Vestul avea nevoie de puterea Americii pentru a-i ține la respect pe ruși, așa cum au demonstrat-o și prin Planul Marshall și prin criza Berlinului de Vest încercuit de ruși.
Dar, odată cu dărâmarea zidului Berlinului, europenii vestici și-au zis că nu ”prea mai au nevoie” de America în Europa și că, cel puțin în NATO, pot să facă puțină frondă. Au ajuns astfel să se opună unei politici de apărare coerente comune. Și dovada acestei politici neloiale a Europei s-a văzut explicit în timpul războiului din Irak, când Germania, dar mai ales Franța au făcut front comun cu Rusia și China. Nu numai în Consiliul de Securitate, dar și fățiș, Germania și Franța întâlnindu-se la Sankt Petersburg și cochetând cu Vladimir Putin înființarea unei forțe militare comune ruso-europene.
Și totuși, datorită unei campanii naționale fără precedent care a cuprins atât întregul spectru politic românesc cât și societatea civilă din țară și din afara granițelor, mai ales a românilor din Statele Unite, NATO și-a întins umbrela și peste România, cu toată împotrivirea unei Rusii care-și vedea periclitată influența în fostele țări comuniste, pe care încă le vedea ca fiind coloniile sale de facto.
Fronda vest europenilor ne-a prins bine, deoarece autoritățile române au reușit să-i convingă pe americani să construiască baze americane, nu NATO, pe teritoriul românesc.
Dar, odată ce ”operația NATO” s-a încheiat și fundamentul pentru integrarea Europeană a fost consolidat, din România au început să fie trimise semnalele unei situații politice interne de o incoerență comparabilă doar cu cea a Ciadului din mijlocul Africii, în care Președintele și Primul-Ministru aflați într-un conflict deschis au dus țara la o situația de guvernare impredictibilă.
În aceste condiții, America și-a trimis în această margine de Europă ambasadori neprofesioniști, ambasadori fără o agendă și o misiune clară, persoane alese pe criterii strict politice. Rapoarte părtinitoare plecate de la Ambasadă au creat, fără îndoială, confuzie la Departamentul de Stat și în Congres, făcând ca situația să degenereze în așa măsură încât timp de doi ani, Statele Unite nici măcar nu au mai catadicsit să trimită un ambasador în România.
Pe de altă parte, Bucureștiul n-a fost capabil să numească un ambasador la Washington pentru a reprezenta țara și pentru a aduce clarificările necesare în diversele medii politice americane.
Poate de aceea, pozițiile și activitățile publice ale diverșilor funcționari diplomatici de la Ambasada Americii sau sosiți ad-hoc, au fost extrem de controversate și marcate de stângăcii.
Concomitent, pe diverse canale, propaganda Rusiei s-a întețit, reușind să creeze în rândul populației un curent anti-american.
Rezultanta a fost o alienare totală a populației care a văzut imixtiuni nepermise în politica internă a României și care, nu de puține ori și-a pus întrebarea: ”Oare pe acești americani i-au așteptat părinții noștri?”
Apoi, odată cucerită reduta Europei, mai mult din dorința UE de a se rotunji și a cuprinde o piață de desfacere cu mare potențial, dar și pentru a contracara influența unei Rusii în plin proces de regenerare, românii au dat de alte frustrări.
Într-adevăr, UE, dintr-o speranță a românilor, a început să calce pe urmele URSS-ului, prin măsuri antidemocratice, prin dictate și schimbări ale regulilor în timpul jocului, prin amenințări nepermise, mergând până la lichidarea prerogativelor de suveranitate ale țărilor membre. Germania a început din nou, ca întotdeauna în istorie, să impună Europei orice măsuri pe care le consideră că-i slujesc, cu prioritate, interesele naționale.
În plus, stăpânii de la Berlin și Bruxelles ”beneficiază” în Româniade o Administrație obedientă pentru care nu mai există interese și valori naționale, ci doar așa zise interese și valori ”europene”.
Astfel, în virtutea unui liberalism extremist, se interpretează forțat invazia islamică ca o necesitate pentru acordarea de ajutor umanitar și, sub forța amenințărilor, Bruxelles-ul impune schimbări demografice ale Europei și alterarea valorilor culturii europene.
Spre ce fel de Europa am visat să ne îndreptăm și în ce fel de Europă suntem obligați să ne pierdem ființa națională?
Cine-i de vină? Părerea mea într-un viitor articol despre ”Democrația autistă”.
Notă:
După editare și publicare, am aflat că dl. Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene a dat cărțile pe față și a declarat că Europa trebuie să privească pragmatic relațiile cu Rusia și să se distanțeze de Statele Unite. Mai mult, din discuțiile dintre cei trei prieteni, Rusia, Franța Germania a rezultat necesitatea federalizării Ucrainei cu o influență și putere de decizie disproporționată pentru zonele din Estul Ucrainei. Sigur, UE va face cum consideră de cuviință. Întrebarea este dacă România va fi obligată ”din solidaritate europeană” să aibă relații pragmatice cu Rusia și să accepte deciziile Rusiei și Germaniei de federalizare a Basarabiei și de ”protejare a sensibilităților rusești” pe teritoriul de peste Prut.

Mircea Popescu
8 Octombrie 2015

vineri, 11 septembrie 2015

De la Wilno la Vilnius. Paralele istorice basarabene: 1812-2013


 Dragi prieteni,
 La cursurile de vară (16 - 21 august) ale Universităţii populare Nicolae Iorga
 de la Vălenii de Munte, cursuri iniţiate din 1908, un subiect ce mi-a atras  atentia - nu numai mie - a fost prezentat de un relativ tânăr istoric din  Chişinău - Vlad Mischevca - care ne-a relevat existenţa unui tratat ruso-turc  din 1921 prin care cele 2 puteri declarau NULE juridic orice tratate anterioare dintre fostele imperii - ţarist şi otoman - rezultând, deci, şi anularea Tratatului de pace ruso-turc de la Bucureşti, din 1812, prin care Rusia şi-a alipit jumătate din Principatul Moldovei, sub numele de Basarabia.
 Abordându-l pe autor pentru mai multe amănunte, acesta a precizat că în
 cercetarea sa nu a găsit nici o referire la acest subiect, ca şi când tratatul  nu ar fi cunoscut istoricilor. Istoricii din sală au confirmat şi ei că nu-l cunosc.

 Vlad Mischevca l-a identificat pe un site recent - genocide.ru - si l-a prezentat în 2014 într-un articol legat de Asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană la summitul de la Vilnnius în 2013.

 Pentru mine a fost şocantă această informaţie, deoarece, de la constituirea URSS şi până în prezent, conducătorii sovietici / ruşi au susţinut permanent că au drepturi legitime asupra Basarabiei, motiv pentru care - de exemplu - au impus
 României suplimentarea despăgubirilor de război pentru faptul că aceasta "a
 stăpânit" Basarabia rusească între 1918-1940, iar conducătorii noştri nu au replicat cu existenţa tratatului ruso-turc din 1921 prin care erau anulate tratatele
 anterioare.

 Vă transmit atât articolul menţionat cu interesanta sa bibliografie, cât şi Tratatul ruso-turc din 1921 (cu o traducere automată imperfectă), spre informare
.

Vlad MISCHEVCA – Limba Română, Chişinău, 2014, anul XXIV, nr. 4

„Românii, cu toate că sunt liberi, nu au însă şi sentimentul libertăţii. Acesta nu vine de la natură,
ci de la servitutea cu care au fost apăsaţi şi de la dominarea de care au fost umiliţi...”
(Dionisie Fotino, 1818)

Constatarea făcută acum două secole, precum că nu avem „sentimentul libertăţii” din cauza dominării umilitoare a puterilor străine, rămâne actuală şi pentru românii din Republica Moldova, care încearcă să se desprindă de „sovietism” şi de sechelele imperialismul rus.
Rămânem sub presiunea evenimentelor ce au precedat summit-ul istoric de la Vilnius, unde, la 29 noiembrie 2013, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu UE. Federaţia Rusă a făcut presiuni pentru ca Azerbaidjanul să renunțe, pe ultima sută de metri, la posibilitatea de a deveni membru asociat al Uniunii Europene. Preşedintele ucrainean V. Ianukovici adoptase o decizie nefericită de suspendare a procesului de semnare a Acordului de asociere cu UE. Iar, anterior, Armenia anunțase că nu va înainta pe calea integrării europene. Înseamnă oare că summit-ul de la Vilnius a fost un „eşec” pentru Uniunea Europeană şi o „catastrofă” pentru Republica Moldova?
Se vehiculează că, în disputa dintre Rusia și UE, Republica Moldova ar fi un „premiu neînsemnat” (The Economist)1, totuşi, destinul nostru nu poate fi pus totalmente în raport de rezultatul bătăliei marilor puteri pentru statele CSI din fosta U.R.S.S. Viitorul Moldovei este legat indispensabil de Uniunea Europeană, fiindcă trecutul ne este european. Considerăm că aderarea trebuie să cuprindă gradual şi factorul istorico-geografic al statelor aspirante. Iar, pentru Republica Moldova, scopul este nu doar asocierea, alias parafarea şi ratificarea documentelor semnate la summit-ele UE, cât revenirea, propriu-zisă, în familia statelor europene.
Astfel, vom contesta acea nedreptate istorică, săvârşită la adresa poporului nostru acum două secole, când Principatul Moldovei a fost sfârtecat în jumătate. Parcursul european al Moldovei dintre Prut şi Nistru a fost deturnat pentru un secol – prin anexarea ei, în luna mai 1812, la Rusia ţaristă, iar apoi cotropirea, în iunie 1940, de către U.R.S.S. şi reocuparea de regimul sovietic în 1944... Basarabia a devenit zonă de contact-conflict între două lumi antagoniste. Problema basarabeană este demult o problemă europeană, doar că europenii întârzie să o soluţioneze, iar basarabenii nu au puterea decizională şi nu se simt încă la egal cu compatrioţii români din stânga Prutului, care sunt deja cetăţeni ai Europei (din 2004 România este membră a NATO, iar din 2007 face parte din Uniunea Europeană).
Imperiul Rusiei, care se extindea către începutul secolului al XIX-lea pe trei continente, în Europa, Asia şi America de Nord, promovând abil o politică expansionistă în direcţia Balcanilor, şi-a realizat, la 1812, doar parţial planurile2. Totuşi, în pofida situaţiei internaţionale nefavorabile şi plătind preţul a 150.000 de morţi ai armatei sale în acel război (1806-1812), a obţinut un limes geostrategic foarte important – cucerind, la acea dată, gurile Dunării (braţul Chiliei), dezmembrând străvechiul teritoriu al Moldovei. Împăratul Alexandru I, ocupând în mod forţat şi arbitrar pământurile moldave dintre Nistru şi Prut, după ce-şi dorise extinderea graniţelor până la Siret sau chiar până la Carpaţi şi Dunăre, nu avea vreun temei legitim de revendicare a acestora, în afara dreptului forţei. Teritoriul istoric românesc dintre Prut şi Nistru era anexat la Rusia ţaristă (45.630 kilometri pătraţi), care nu avea niciun argument sau drept (fie sub aspect etnic, istoric, geografic sau politic) asupra acestui pământ, denumit de către administraţia ţaristă – Basarabia, extinzându-se, astfel, numele istoric, propriu doar părţii geografice din sudul Moldovei (dintre Dunăre şi Nistru).
Soarta Principatelor Române în acea perioadă hotărâtoare a fost totalmente lăsată la discreţia marilor puteri, care disputau spinoasa Chestiune Orientală. La 1812, Rusia, scindând Moldova şi stabilind un hotar arbitrar pe Prut, generează o nouă problemă internaţională – Problema Basarabiei. În acest context, menţionăm că, netăgăduind imperialismul Franţei, Austriei şi Marii Britanii faţă de Imperiul Otoman şi statele supuse lui, nu putem omite că rezultatele practice ale expansiunii ţariste în bazinul pontic, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, au fost destul de concludente: Crimeea, Caucazul, Moldova răsăriteană (pe talvegul Prutului şi cu gurile Dunării). Iar în cadrul războiului ruso-turc din 1806-1812, după cum s-a menţionat: „Moldova şi Ţara Românească au fost piese de şah ale unui joc diplomatic de mari proporţii, în care partener al împăratului francez a fost Alexandru I, ţarul Rusiei”3. Din păcate, la începutul secolului al XIX-lea am fost, în rezultatul disputelor imperiilor vecine, Pioni, şi nu Piloni ai raporturilor internaţionale din sud-estul Europei.
Spoliatorul tratat de pace de la Bucureşti, semnat la 16 (28) mai 1812, marchează o concesie (într-o conjunctură internaţională extrem de frământată) pe contul Moldovei, când, în cadrul crizei Problemei Orientale, are loc geneza unei noi probleme – a celei Basarabene. Consemnăm că esenţa chestiunii date este de natură politică şi rezultă din cucerirea şi anexarea parţială a Moldovei, prin fixarea unui hotar arbitrar (scindând-o pe linia Prutului, practic, în jumătate) şi stabilirea Rusiei la gurile Dunării, semnificând, astfel, geneza unei noi probleme etnopolitice internaţionale. Dacă chestiunea română, ca problemă internaţională, a semnificat, în secolul al XIX-lea, imperativul unităţii naţionale, apoi cea basarabeană – rezidă în scindarea naţional-teritorială a moldovenilor la 1812. „Astfel ocuparea în toate formele cerute de dreptul internaţional a teritoriului cuprins între Nistru, Prut şi Dunăre are pentru Rusia mai mult decât importanţa unei simple cuceriri: prin aceasta ruşii câştigă poziţiuni, care dominează ţările româneşti şi Dunărea, câştigă Hotinul, de unde dominează intrările dinspre miazănoapte ale Carpaţilor, câştigă în sfârşit o înrâurire mai directă asupra poporului român”4.
Aşa cum au scris istoricii contemporani, „după tratatul de curând încheiat (1812) între Poarta Otomană şi Rusia, toată Basarabia cu cinci judeţe ale sale, adică Soroca, Orheiul şi Lăpuşna, Hotărnice(n)ii, Codru, Grec(en)ii, şi o parte din judeţul Iaşi, împreună cu cetăţile Hotin şi Bender, au trecut în stăpânirea Imperiului Rusiei. De aceea Moldova a ajuns foarte mică, cuprinzând numai 16 judeţe şi despărţindu-se dinspre răsărit de Basarabia prin râul Prut”5. Iar acel nivel de dezvoltare socio-economică, pe care Ţara Moldovei l-a înregistrat până la declanşarea războiului ruso-turc, în noiembrie 1806, a putut fi atins din nou, din cauza amputării teritoriale (pierderii Moldovei dintre Prut şi Nistru, adică a 48% din teritoriu) şi drept consecinţă a ocupaţiei militare ruseşti din anii 1806-1812, abia în anii ’30 ai secolului al XIX-lea.
Tratatul de pace (inclusiv două articole secrete) a fost ratificat de către Alexandru I la 11 (23) iunie 1812 (marţi), în oraşul Wilno (din 1795 până în 1915 oraşul Vilnius a fost inclus în componenţa Imperiului Rus). „Того ради наше императорское величество, по довольном рассмотрении вышепрописанного договора вечного мира, подтвердили и ратификовали оный, яко же сим за благо приемлем, подтверждаем и ратификуем, во всем его содержании, обещая императорским нашим словом, за нас и наследников наших, что все, в оном трактате постановленное, наблюдаемо и исполняемо нами будет ненарушимо. Во уверение чего мы сию ратификацию, подписав своеручно, повелели утвердить государственною нашею печатью. Дана в Вильне июня 11 дня 1812 года государствования нашего во второе на десять лето.”6.
Iar schimbul actelor de ratificare s-a produs la Bucureşti, la 2 (14) iulie (sultanul Mahmud II refuzând să ratifice cele două articole din partea secretă a tratatului). Din ziua când tratatul a fost ratificat – a demarat de jure – procesul instaurării dominaţiei ţariste şi a stabilirii noului hotar – pe râul Prut, ce a sfâşiat Moldova timp de mai bine de un secol.
Într-un sfârşit, Imperiul Otoman, ajungând în starea „omului bolnav al Europei”, a dispărut de pe harta lumii la 1922 (s-ar fi dezintegrat cu mult timp înaintea acestui moment tardiv, dacă puterile occidentale nu l-ar fi menținut în viață în mod artificial, cu scopul de a avea o forță de contrapondere contra Rusiei), iar Imperiul Rusiei şi-a sfârşit existența în februarie 1917.
Reamintim că, imediat după lovitura de stat din octombrie 1917 (revoluţia bolşevică), guvernul sovietic a renunţat la toate tratatele inegale, încheiate de Rusia ţaristă, şi a respins acordurile secrete anexioniste cu participarea sa, dându-le publicităţii. Adoptând „Decretul despre Pace”, la cel de-al II-lea Congres al Sovietelor din Rusia din 26 octombrie 1917, guvernul sovietic a proclamat denunţarea necondiţionată şi imediată a tuturor tratatelor secrete7. În apelul către muncitorii musulmani din Rusia şi Orient, din 20 noiembrie 1917, Rusia Sovietică, declarând deschis dorinţa „să ajute popoarele oprimate din întreaga lume să-şi dobândească libertatea”, a menţionat că anulează tratatele vechi, în special Tratatul privind cucerirea Constantinopolului, împărţirea Persiei (Iranului) şi Turciei8.
Era de aşteptat ca aceste două documente istorice să stabilească principiile unei politici externe „democratice” a guvernului sovietic (fiind respinse necondiţionat toate tratatele inegale, încheiate de către Rusia ţaristă).
Poziţia statului sovietic din acea perioadă, în problema tratatelor ţariste, şi-a găsit reflectarea în încheierea unor noi tratate cu ţările din Orient. Succesorii imperiilor Ţarist şi Otoman – R.S.F.S. Rusă și Marea Adunare Națională a Turciei – au semnat la Moscova, la 16 martie 1921, Tratatul ruso-turc de „prietenie și frăție”. Tratatul includea 16 articole și 4 anexe, fiind semnat din partea R.S.F.S.R. de către Gh. V. Cicerin, Comisarul poporului pentru afaceri externe, și Jalal ad-Din Korkmasov, iar din partea Turciei de către Yusuf Kemal-bey, Riza Nur și Ali Fuad-pașa. Tratatul a fost ratificat de VȚIK (ВЦИК) pe 20 iulie 1921 și de Marea Adunare Națională a Turciei (MANT) la 31 iulie 1921. Schimbul instrumentelor de ratificare s-a făcut pe 22 septembrie 1921 la Kars9. Este important, din punct de vedere al dreptului internaţional, că Tratatul de la Moscova consemnase, în articolul VI, că părţile contractante consideră toate tratatele precedente, semnate de Imperiile Otoman şi cel Ţarist, ca fiind anulate, acestea pierzându-şi puterea juridică („Обе договаривающиеся стороны признают, что все договоры, до сего времени заключенные между обеими странами, не соответствуют обоюдным интересам. Они соглашаются поэтому признать эти договоры отмененными и не имеющими силы. Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики заявляет, в частности, что оно считает Турцию свободной от всяких к нему денежных или иных обязательств, основанных на международных актах, ранее заключенных между Турцией и царским правительством”)10.
Astfel, tratatul sovieto-turc din 16 martie 1921 a stipulat părţilor semnatare să nu recunoască niciun tratat de pace sau alte acte internaţionale, în cazul în care ar fi impuse cu forţa să adere una dintre părţi (articolul 1), anulându-se tratatele inegale ale guvernului ţarist cu Turcia (articolul 6), fiind declarate nule orice fel de acţiuni şi drepturi referitoare la regimul stabilit de aceste tratate (articolul 7)11.
A trebuit să treacă mai bine de un secol, pentru ca Rusia (deja cea sovietică) să recunoască oficial nulitatea consecinţelor Păcii de la Bucureşti din 1812, iar poporul român al Basarabiei să-şi decidă de sine stătător destinul prin Actul Unirii din 27 martie 1918, rezolvând echitabil Problema basarabeană. Pentru diplomaţia noastră rămâne remarcabil „Răspunsul guvernului român la nota guvernului ucrainean din 5 mai, trimis din Iaşi, la 19 iunie 1919”, care preciza că: „Din punct de vedere geografic, etnografic, istoric, aşa-zisa provincie a Basarabiei a fost deci din toate vremurile un pământ românesc şi a constituit o parte integrantă şi indivizibilă a Principatului Moldovei”12.

* * *
În prezent, este foarte simbolic să revenim ad initio acolo, de unde am pornit: la Wilno, Vilnius13. Căci pasul nostru decisiv spre apropierea-aderarea la UE este, în fond, revenirea întârziată în sânul civilizaţiei tradiţionale – europene, ce nu poate fi calificată doar ca un „premiu real” sau ipotetic, ci ca o legitimă restabilire a unei situaţii geopolitice, deşi parţiale, rectificându-se urmările nefastului Act din 1812, ce a fost ratificat la Wilno (Vilnius) cu 202 ani în urmă...

Note
1 http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2013/11/moldova (accesat la 28.05.2014)
2 Vlad Mischevca, Anul 1812: Două secole de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rusiei, Chişinău, 2012, 142 p.
3 Sergiu Columbeanu, Contribuţii privind situaţia internaţională a Ţărilor Române între anii 1806-1812, în „Revista de istorie”, Tom. 29, 1976, nr. 5, p. 657.
4 Mihai Eminescu, Între Scylla şi Charybda. Opera politică, ed. a 2-a, Editura Litera Internaţional, Chişinău, 2008, p. 215.
5 Dionisie Fotino, Istoria generală a Daciei sau a Transilvaniei, Ţării Munteneşti şi a Moldovei, trad. din greceşte de George Sion, Editura Valahia, Bucureşti, 2008, p. 729.
6 Полное собрание законов Российской империи, т. XXXII, стр. 316-322, № 25110.
7 Cf.: Н. В. Захарова, Отказ Советского правительства от договоров царской России, нарушавших права народов восточных стран // Советский ежегодник международного права, 1962, Изд. АН СССР, Москва, 1963, с. 134; Р. А. Тузмухамедов, Международное значение опубликования Советским правительством тайных договоров царской России. Вопросы теории и практики международного права, Изд. ИМО, Москва, 1959.
8 Документы внешней политики СССР, т. I, Госполитиздат, Москва, 1957, с. 34-35.
9 Дипломатический словарь,т. III. С-Я, Наука, Москва, 1986, с. 312-313; Документы внешней политики СССР, т. III, Москва, 1959, c. 597-604.
10 http://www.genocide.ru/lib/treaties/19.htm (ultima accesare 28.05.2014)
11 Документы внешней политики СССР, т. III, Госполитиздат, Mосква, 1959, с. 597-604.
12 Ion Agrigoroaiei, Basarabia în acte diplomatice: 1711-1947, Iaşi, 2012, p. 9.
13 De consemnat că, la 16 decembrie 1554, tot la Wilno (pe atunci Polonia), actualul Vilnius (capitala Lituaniei), a fost parafat „Tratatul de alianță și de pace eternă” între Alexandru Lăpușneanu, domnul Moldovei, și Sigismund al II-lea August, regele Poloniei

 


Tratatul ruso-turc din 16 martie 1921
De pe site-ul www.genocide.ru

(Original)
СУДЬБОНОСНЫЕ ДОГОВОРА 1813-1997гг.
19. Договор между Россией и Турцией
Москва. 16 марта 1921 г.
Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики и Правительство Великого Национального Собрания Турции, разделяя принципы братства наций и права народов на самоопределение, отмечая существующую между ними солидарность в борьбе против империализма, равно как и тот факт, что всякие трудности, созданные для одного из двух народов, ухудшают положение другого. И всецело воодушевляемые желанием установить между ними постоянные сердечные взаимоотношения и неразрывную дружбу, основанную на взаимных интересах обеих сторон, решили заключить договор о дружбе и братстве и назначили для сего своими уполномоченными:
Правительство Российской Социалистической Федеративной советской Республики:
Георгия Чичерина, Народного Комиссара по Иностранным Делам и члена Всероссийского Центрального Исполнительного Комитета, и Джелал-Эддина Коркмасова, члена Всероссийского Центрального Исполнительного Комитета, и
Правительство Великого Национального Собрания Турции:
Юсуф Кемаль-бея, Народного Комиссара по Народному Хозяйству Великого Национального Собрания Турции, депутата Кастамони в том же Собрании, доктора Риза Нур-бея, Народного Комиссара по Просвещению Великого Национального Собрания Турции, депутата Синопа в том же Собрании и Али Фуад-пашу, Чрезвычайного и Полномочного Посла Великого Национального Собрания Турции, члени от Ангоры в Великом Национальном Собрании,
каковые, после обмена полномочиями, найденными в надлежащей и законной форме, согласились о нижеследующем:
Статья I
Каждая из договаривающихся сторон соглашается в принципе не признавать никаких мирных договоров или иных международных актов, к принятию которых понуждалась бы силою другая из Договаривающихся сторон. Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики соглашается не признавать никаких международных актов, касающихся Турции и не признанных Национальным Правительством Турции, представленным ныне ее Великим Национальным Собранием.
Под понятием Турции в настоящем договоре подразумеваются территории, включенные в Национальный Турецкий Пакт от 28 января 1920 (1336) года, выработанный и провозглашенный Оттоманской Палатой Депутатов в Константинополе и сообщенный прессе и всем государствам.
Северо-восточная граница Турции определяется: линией, начинаясь у деревни Сарп, расположенной на Черном море, проходит через гору Хедисмта, линией водораздела горы Шавшет-горы Канны-даг, она следует затем по северной административной границе Ардаганского и Карсского санджаков - по тальвегу рек Арпа-чай и Аракс до устья Нижнего Карасу (подробное описание границы и вопросы к ней относящиеся определены в приложении I (А) и на прилагаемой карте, подписанной обеими Договаривающимися сторонами).
Статья II
Турция соглашается уступить Грузии сюзеренитет над портом Батумом и территорией, лежащей к северу от границы, указанной в статье первой нынешнего Договора, и составляющей часть Батумского округа, при условии, что
1) население местностей, указанных в настоящей статье, будет пользоваться широкой местной автономией в административном отношении, обеспечивающей каждой общине ее культурные и религиозные права, и население будет иметь возможность установить земельный закон, соответствующий его пожеланиям.
2) Турции будет обеспечен свободный транзит всяких товаров. отправляемых в Турцию или из нее, через Батумский порт, беспошлинно, без учинения каких-либо задержек и без обложения их какими то ни было сборами, с предоставлением Турции права пользоваться Батумским портом без взимания за то специальных сборов.
Статья III
Обе договаривающиеся стороны согласны, что Нахичеванская область в границах, указанных в приложении I (С) настоящего Договора, образует автономную территорию под протекторатом Азербайджана, при условии, что Азербайджан не уступит сего протектората третьему государству.
В образующей треугольник зоне Нахичеванской территории, заключенной на востоке между тальвегом Аракса, в на западе линией, проходящей через горы Дагна (3829) - Велидаг (4121) - Багарзик (6587) - гора Кемурлю-даг (6930), линия границы указанной территории, начинающаяся от горы Кемурлю-даг (6930), переходящая через гору Серай Булак (8071) - станцию Арарат и оканчивающаяся у скрещения Карасу с Араксом, будет исправлена комиссией, состоящей из делегатов Турции, Азербайджана и Армении.

Статья IV
Обе договаривающиеся стороны, констатируя соприкосновение между национальным и освободительным движением народов Востока и борьбой трудящихся России за новый социальный строй, безоговорочно признают за этими народами право на свободу и независимость, а равным образом их право на избрание формы правления , согласной их желаниям.

Статья V
Дабы обеспечить открытие проливов и свободу прохождения торговых судов для всех народов, обе Договаривающиеся стороны соглашаются передать окончательную выработку международного статута Черного моря и проливов будущей Конференции из делегатов прибрежных государств, при условии, что вынесенные ею решения не нанесут ущерба полному суверенитету Турции, равно как и безопасности Турции и ее столице Константинополю.
Статья VI
Обе договаривающиеся стороны признают, что все договоры, до сего времени заключенные между обеими странами, не соответствуют обоюдным интересам. Они соглашаются поэтому признать эти договоры отмененными и не имеющими силы.
Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики заявляет, в частности, что оно считает Турцию свободной от всяких к нему денежных или иных обязательств, основанных на международных актах, ранее заключенных между Турцией и царским правительством.
Статья VII
Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики , признавая режим капитуляций несовместимым с свободным национальным развитием всякой страны, равно как и с полным осуществлением ее суверенных прав, считает потерявшими силу и отмененными всякого рода действиями и права, имеющие какое-либо отношение к этому режиму.
Статья VIII
Обе договаривающиеся стороны обязуются не допускать образования или пребывания на своей территории организаций или групп, претендующих на роль правительства другой страны, или части ее территории, равно как и пребывания групп, имеющих целью борьбу против другой страны. Россия и Турция принимают на себя такое же обязательство и в отношении Советских республик Кавказа, при условии взаимности.
Считается установленным, что под турецкой территорией, упомянутой в настоящей статье, подразумевается территория, находящаяся под непосредственным военным и гражданским управлением Правительства Национального собрания Турции.
Статья IX
Для обеспечения непрерывности сношений между обеими странами, Договаривающиеся стороны обязуются принять по взаимному согласию все необходимые меры в целях сохранения и развития возможно скорее железнодорожных, телеграфных и иных средств сообщения, равно как и обеспечения свободного передвижения людей и товаров между обеими странами, без каких-либо задержек.
Однако признается, что в отношении передвижения, въезда и выезда как путешественников, так и товаров, будут полностью применяться установленные в каждой стране на этот счет правила.
Статья Х
На граждан обеих Договаривающихся сторон, находящихся на территории другой стороны, будут распространяться все права и обязанности, вытекающие из законов страны, в коей они находятся, за исключением обязанностей по национальной обороне, в коих они будут освобождены.
Вопросы, касающиеся семейного права, права наследственного и дееспособности граждан обеих сторон, также составляют исключение из постановленной настоящей статьи. Они будут разрешены особым соглашением.
Статья XI
Обе Договаривающиеся стороны согласны применить принцип наибольшего благоприятствования к гражданам каждой из Договаривающихся сторон, пребывающим на территории другой стороны.
Настоящая статья не применяется к правам граждан союзных России Советских Республик, равно как и к правам мусульманских государств, союзных Турции.
Статья XII
Всякий житель территорий, составлявших до 1918 года часть России, каковые Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики признает находящимися ныне под суверенитетом Турции на основании настоящего Договора, имеет право свободно покинуть Турцию и взять с собой свои вещи и свое имущество или их стоимость. Подобное же право распространяется на жителей территории Батума, сюзеренитет на каковую Турция настоящим Договором уступает Грузии.
Статья XIII
Россия обязуется репатриировать в Турцию за свой счет до северо-восточной границы Турции, в продолжение 3-месячного для Европейской России и Кавказа и 6-месячного срока для Азиатской России, считая со дня подписания настоящего Договора, всех военнопленных и гражданских пленных турок, находящихся в России.
Турция принимает на себя тоже обязательство в отношении русских военнопленных и гражданских пленных, которые еще находятся в Турции.
Подробности этой репатриации будут установлены особой конвенцией, которая должна быть выработана немедленно по подписании настоящего Договора.

Статья XIV
Обе Договаривающиеся стороны согласны в ближайшем времени заключить консульскую конвенцию, равно как и соглашения, регулирующие все экономические, финансовые и другие вопросы, необходимые для установления между обеими странами дружественных отношений, указанных во вступлении к настоящему Договору.
Статья XV
Россия обязуется предпринять в отношении Закавказских Республик шаги, необходимые для обязательного признания этими Республиками в договорах, которые будут заключены ими с Турцией, статей настоящего Договора, непосредственно их касающихся.
Статья XVI
Настоящий Договор подлежит ратификации. Обмен ратификационными грамотами состоится в Карсе в возможно ближайший срок.
Настоящий Договор вступит в силу с момента обмена ратификационными грамотами, за исключением ст.XIII.
В удостоверение изложенного вышеупомянутые уполномоченные подписали настоящий Договор и скрепили его своими печатями.
Составлено в 2-х экземплярах в Москве шестнадцатого марта тысяча девятьсот двадцать первого года (тысяча триста тридцать седьмого).
Георгий Чичерин Юсуф Кемаль
Джелал Коркмасов Д-р Риза Нур
Али Фуад

ПРИЛОЖЕНИЕ I (A)
Северо-восточная граница Турции установлена нижеследующим образом (согласно карте русского Генерального Штаба масштабом 1/210000-5 верст в дюйме):
Деревня Сарп на Черном море - гора Кара Шальвар (5014) - пересекает Чорох к северу от деревни В. Марадидн - проходит севернее деревни Сабаур-гора Хедисмта (7052) - гора Квакибе - деревня кавтарети - линия водораздела горы Медзибна - гора Герат-кесун (6468) - следуя по линии водораздела горы. Корда (7910) - выходит по западной части хребта Шавшетского к прежней административной границе бывшего Артвинского округа - проходя по линии водораздела горы Шавшетской, выходит на гору Сарычаи (Кара Исал) (8478) - перевал Квиральский - оттуда выходит на прежнюю административную границу бывшего Ардаганского округа у горы Канны-даг - оттуда, направляясь к северу до горы Тлил (Грманы) (8357) - следуя прежней границы Ардагана, выходит к северо-востоку от деревни Бадела, к реке Посхов-чай и следует по этой реке к югу до пункта севернее деревни Чанчах-там оставляет эту реку и, идя по водоразделу, выходит на гору Айрилян-баши (8512) - проходит по горам Келле-тапа (8463) и Харман-тапа (9709) - достигает горы Касрис-сери (9681) - отсюда следует по реке Карза-мет-чай до реки Куры - оттуда идет по тальвегу реки Куры к пункту к востоку от деревни Картанакев, где отходит от Куры, проходя по линии водораздела горы Кара-оглы (7259) - оттуда, разделяя на две части озеро Хазапин, выходит к высоте 7580 и оттуда к горе Гекдаг (9152) - Учь-Тапаляр (9783) - Тая-кала (9716) - вершина 9065, где покидает прежнюю границу Ардаганского округа и проходит по горам Бол. Ах-Баба (9973) - 8828 (8827) - 7602 - проходя на восток от деревни Ибиш, доходит до высоты 7518 и затем к горе Кизил-даш (7439) (7490) - деревня Новый Кизил-даш (Кнзил-даш) - проходя к западу от Кара-Мамед, выходит на реку Джамушбу-чай (расположенную к востоку от деревень Делавер, Б. Кмлы и Тихнис) - через деревни Вартанлы и Баш-Шурагель, следуя по упомянутой реке, выходит к реке Арпа-чай к северу от Калали - оттуда, следуя все время по тальвегу Арпа-чай, выходит к р. Араке - следует по тальвегу Аракса до впадения в него Нижнего Карасу.
(NB. Разумеется, граница следует по линиям водоразделов вышеуказанных высот).
Георгий Чичерин Юсуф Кемаль
Джелал Коркмасов Д-р Риза Нур
Али Фуад



ПРИЛОЖЕНИЕ I (B)
Принимая во внимание, что пограничной линией, как это указано в Приложении I(А), являются тальвеги рек Арпа-чай и Аракса, Правительство Великого Национального Собрания обязуется отдвинуть линию блокгаузов на расстояние восьми верст от железной дороги Александрополь -Эривань в настоящем ее начертании в районе Арпа-чай и на расстояние четырех верст от вышеупомянутой железнодорожной линии в районе Аракса. Линии, ограничивающие вышеупомянутые районы, указаны ниже для зоны Арпа-чай в пунктах А и Б параграфа I и для зоны Аракса в параграфе II.

I. Зона Арпа-чай
А) К юго-востоку от Вартанлы - к востоку от Узун-Килиса - через гору Бозяр (5096) - 5082 - 5047 - к востоку от Кармир-ванк - Учь-тапа (5578) - к востоку от Араз-оглы к востоку от Ани - достигает Арпа-чай к западу от Еникей.
Б) Отходит от Арпа-чай к востоку от высоты 5019 - идет прямо к высоте 5481 - в 4 ? верстах к востоку от Кызылкула - в двух верстах к востоку от Боджалы - затем река Дигор-чай - следует вдоль этой реки до деревни Дуз-Кечут идет прямо к северу от развалин Карабаг и выходит на Арпа-чай.

II.Зона Аракса
Прямая линия между Хараба Алиджан и деревней Сулейман (Диза).
В зонах, ограниченных с одной стороны линией железной дороги Александрополь - Эривань и - с другой , линиями, расположенными в расстоянии восьми и четырех верст от вышеуказанной железнодорожной линии, Правительство Великого Национального Собрания обязуется не возводить каких бы то ни было фортификационных укреплений (эти линии расстояния находятся вне вышеуказанных зон) и не содержать в них регулярных войск. Однако оно сохраняет право иметь в вышеуказанных зонах войска, необходимые, для поддержания порядка, безопасности и для административных надобностей.
Георгий Чичерин Юсуф Кемаль
Джелал Коркмасов Д-р Риза Нур
Али Фауд


ПРИЛОЖЕНИЕ I (C)
Территория Нахичевани
Станция Арарат-гора Сарай-Булаг (8071) - Кемурлю-даг (6839), (6930) - 3080-Саят-даг (7868)- деревня Курт-кулаг (Кюрт-кулаг) - Гамесур-даг (8160) - высота 8022 - Кюки-даг (10282) и восточная , административная граница прежнего Нахичеванского уезда.
Георгий Чичерин Юсуф Кемаль
Джелал Коркмасов Д-р Риза Нур
Али Фауд

Печат. по арх. Опубл. в "Собрании узаконении…" № 73, 12 декабря 1921 г., стр. 731-735.
Договор ратифицирован ВЦИК 20 июля 1921 г.,
Великим Национальным Собранием Турции - 31 июля 1921.
Обмен ратификационными грамотами состоялся
22 сентября 1921 г. в Карсе.


Документы внешней политики СССР, М. 1959г. 597-604

 

(Traducere automată, aproximativă)
TRATATE  CRUCIALE  1813-1997
19. Acordul dintre Rusia
și Turcia

Moscova. 16 martie 1921

     Guvernul rus Republicii Socialiste Federativă Sovietică Rusă
și Guvernul Adunării Naționale a Turciei, în baza principiilor fraternității națiunilor și dreptul popoarelor la autodeterminare, observând diferențele dintre ele de solidaritate în lupta împotriva imperialismului, precum și faptul că tot felul de dificultăți create pentru una dintre cele două popoare, agrava situația celuilalt. Și inspiră în totalitate dorința de a stabili între ele relații constante și cordiale prietenie incasabil bazat pe interese reciproce ambelor părți, au decis să încheie un tratat de prietenie și fraternitate și numit ca plenipotențiari pentru acest lucru:

Guvernul rus Republica Socialistă Federativă Sovietică:

Gheorghi Cicerin, comisarul Poporului pentru Afaceri Externe
și un membru al Comitetului Executiv Central All-rus, și Jalal-Eddin Korkmasova, un membru al-ruse Toate Comitetului Executiv Central, și

Guvernul Adunării Na
ționale a Turciei:

Yusuf Kemal Bey, comisarul Poporului a economiei na
ționale a Marii Adunări Naționale a Turciei, un membru al Kastamonu în aceeași ședință, dr Riza Nur Bey, comisarul Poporului pentru Educație a Marii Adunări Naționale a Turciei, un membru al Sinop în același ansamblu și Ali Fuad Pașa, de Urgență și Plenipotențiar al Adunării Naționale a Turciei, membri ai Angora în Marea Adunare Națională,

Care, după schimbul de depline puteri, găsite în bună
și cuvenită formă, au convenit după cum urmează:

Articolul I

Fiecare parte contractantă este de acord, în principiu, nu recunoa
ște nici tratat de pace sau a altor instrumente internaționale, a cărui adoptare este impusă asupra celeilalte părți contractante. Guvernul rus Republica Socialistă Federativă Sovietică este de acord să nu recunoască nici un act internațional cu privire la Turcia, care nu a fost recunoscută de către guvernul național de Turcia, a prezentat astazi de Marea Adunare Națională.

No
țiunea de Turcia în prezentul contract, pe teritoriile incluse în Pactul Național turc de 28 ianuarie de 1920 (1336) de ani, a dezvoltat și a proclamat de Camera Deputaților în Constantinopol otomană și comunicate de presă și a tuturor statelor.

Grani
ța de nord-est a Turciei este definit de: o linie care începe de la satul de Sarp de la Marea Neagră, trece prin munte Hedismta, linia munților bazinelor hidrografice Shavsheti Mountain Cannes-Dag, urmează întotdeauna la granița administrativă de nord a Ardahan și Kars sangeacuri - talvegul râului Arpa -TEA și Aras la gura Karasu de Jos (descrierea detaliată a limitelor și problemele legate de acesta sunt definite în anexa I (A) și pe harta de insotire, semnat de ambele părți contractante).

Articolul II

Turcia este de acord să cedeze în Georgia suzeranitatea peste portul Batumi
și teritoriul de la nord de granița menționată în primul articol din prezentul tratat, care a făcut parte din Districtul Batumi, cu condiția ca

1) Popula
ția teritoriilor menționate în prezentul articol, se vor bucura de o autonomie administrativă locală larg, ca fiecare comunitate drepturile culturale și religioase, iar publicul va fi în măsură să stabilească legea din țara corespunzătoare dorințelor sale.

2) Turcia vor fi oferite tranzitul liber al tuturor bunurilor. trimis în Turcia sau din ea, prin portul Batumi, fără taxe vamale, comise fără nici o întârziere
și fără a impune-le ce altceva taxe, cu furnizarea de dreptul de a utiliza portul turc de Batumi, fără încărcare pentru taxele speciale.

Articolul III

Cele două păr
ți contractante convin ca regiunea Nahicevan în limitele specificate în anexa I (C) din tratat, constituie un teritoriu autonom sub protecția Azerbaidjan, cu condiția ca Azerbaidjanul nu va ceda acest protectorat unui stat terț.

În imaginea zonei triunghi teritoriului Nakhichevan închis în partea de est între talvegul Arax, în vest de o linie care trece prin muntii Dagny (3829) - Velidag (4121) - Bagarzik (6587) - Mountain Kemurlyu Dagh (6930), linia de separa
ție a teritoriului a declarat, pornind de la munte Kemurlyu Dagh (6930), care trece prin muntele Serai Bulak (8071) - stație Ararat și se termină la intersecția cu Karasu Araks, va fi stabilită de către Comisie, format din delegați din Turcia, Azerbaidjan și Armenia.

Articolul IV

Cele două păr
ți contractante, menționând contactul dintre mișcarea națională și de eliberare a popoarelor din Est și lupta oamenilor muncii din Rusia pentru o nouă ordine socială, recunosc implicit dreptul acestor popoare la libertate și independență, precum și la fel de dreptul lor de a alege forma de guvernare, în funcție de dorințele lor.

Articolul V

Pentru a asigura deschiderea Strâmtorilor
și trecerea liberă a navelor comerciale din toate neamurile, ambele părți contractante sunt de acord să prezinte elaborarea definitivă a statutului internațional al Mării Negre și Strâmtoarea Conferința viitoare delegații statelor de coastă, cu condiția că, dacă deciziile nu au ajuns atenteze la suveranitatea Turciei, precum și securitatea Turciei și capitalul său de la Constantinopol.

Articolul VI

Cele două păr
ți contractante recunosc că toate tratatele încheiate până în prezent între cele două țări nu corespunde intereselor reciproce. Prin urmare, sunt de acord să recunoască aceste contracte reziliate și neavenite.

Guvernul rus Republica Socialistă Federativă Sovietică declară, în special, pe care le consideră Turcia să-l elibereze de bani sau alte obliga
ții în baza instrumentelor internaționale încheiate anterior între Turcia și guvernul țarist.

Articolul VII

Guvernul rus Republica Socialistă Federativă Sovietică, recunoscând capitula
țiile incompatibile cu dezvoltarea națională liberă a tuturor țărilor, precum și punerea în aplicare deplină a drepturilor sale suverane, considera ca nul și pune capăt drepturile și acțiunile care au nici o legătură cu acest regim.

Articolul VIII

Cele două păr
ți contractante se angajează pentru a preveni formarea sau prezența pe teritoriul său a organizațiilor sau grupurilor care solicită rolul guvernului de o altă țară, sau o parte a teritoriului său, precum și grupurile de gazdă cu scopul de a lupta împotriva unui alt stat. Rusia și Turcia își asumă aceeași obligație în ceea ce privește republici sovietice din Caucaz, cu condiția de reciprocitate.

Se în
țelege clar că pe teritoriul turc menționat mai sus în prezentul articol este teritoriul aflat sub administrația civilă și militară directă a Guvernului Adunării Naționale a Turciei.

Articolul IX

Pentru a asigura continuitatea rela
țiilor dintre cele două țări, părțile contractante se angajează să adopte, de comun acord toate măsurile necesare pentru a menține și de a dezvolta cât mai repede posibil de cale ferată, telegraf și alte mijloace de comunicare, precum și pentru a asigura libera circulație a persoanelor și bunurilor între cele două țări, fără nici o întârzieri.

Cu toate acestea, este recunoscut faptul că în ceea ce prive
ște mișcarea, intrarea și plecarea de călători și mărfuri vor fi aplicate pe deplin stabilit în fiecare țară, în acest sens normele.

Articolul X

Resortisan
ții ambelor părți contractante pe teritoriul de altă parte, vor fi supuse toate drepturile și obligațiile care decurg din legislația țării în care își au reședința, cu excepția celor referitoare la apărarea națională, la care vor fi eliberate.

Aspecte legate de dreptul familiei, drepturi de mo
ștenire și de capacitatea cetățenilor de pe ambele maluri sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile prezentului articol. Acestea vor fi soluționate printr-un acord special.

Articolul XI

Ambele păr
ți contractante convin să aplice principiul tratamentului națiunii celei mai favorizate pentru resortisanții fiecărei părți contractante care au reședința pe teritoriul celeilalte părți.

Acest articol nu se aplică drepturilor cetă
țenilor Uniunii Republicilor Sovietice din Rusia, precum și a drepturilor statelor musulmane aliate cu Turcia.

Articolul XII

Fiecare rezident al teritoriului care a fost până în 1918 o parte din Rusia, ceea ce este guvernul rus Republica Socialistă Federativă Sovietică recunoa
ște care este acum sub suveranitatea Turciei în prezentul tratat, are dreptul de a părăsi Turcia liber, luând cu ei bunurile lor și a bunurilor lor sau costul lor. Același drept se extinde la locuitorii din teritoriul Batumi, pe suzeranitatea Turciei, în care prezentul acord oferă Georgia.

Articolul XIII

Rusia este de acord să fie repatria
ți în Turcia, pe cheltuiala proprie până la granița de nord-est a Turciei, în termen de 3 luni pentru Rusia europeană și Caucaz, precum și termenul de 6 luni pentru partea asiatică a Rusiei, de la data semnării prezentului acord, toți prizonierii de război și prizonierilor civile ale turcilor, se află în Rusia.

Turcia î
și asumă același angajament de a prizonierilor de război ruși și prizonierilor civili care sunt încă în Turcia.

Detalii despre acest repatriere vor fi instalate o conven
ție specială, care ar trebui dezvoltat imediat după semnarea acestui acord.

Articolul XIV

Ambele păr
ți contractante convin, în viitorul apropiat să încheie o convenție consulară, precum și un acord care reglementează toate aspectele economice, financiare și de altă natură necesare pentru a stabili între cele două țări a relațiilor de prietenie menționate în introducerea la prezentul regulament.

Articolul XV

Rusia este de acord să ia în raport cu republicile transcaucaziene măsurile necesare pentru recunoa
șterea obligatorie a acestor republici în contractele care urmează să fie încheiate de aceștia cu Turcia, articolele din tratat care îi privesc în mod direct.

Articolul XVI

Prezentul acord este supus ratificării. Schimbul instrumentelor de ratificare va avea loc în Kars în cel mai scurt timp posibil.

Prezentul tratat intră în vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare, cu excep
ția st.XIII.

În martor de mai sus plenipoten
țiari menționate mai sus au semnat prezentul acord și aplicat sigiliile lor.

Adoptată în 2 exemplare din Moscova martie XVI 1920-primul an (a
șaptea mii trei sute treizeci).

Gheorghi Cicerin Yusuf Kemal
Jalal Korkmasov Dr. Riza Nur
Ali Fuad


ANEXA I (A)

Grani
ța de nord-est a Turciei se află în modul următor (în funcție de harta General Major rus, scara 1 / 210000-5 mile la inch):

Satul Sarp de la Marea Neagră - Goran Karan shalwar (5014) - Chorokh traversează partea de nord a satului B. Maradidn - trece la nord de satul Sabaur Hedismta Mountain (7052) - Muntele Kvakibe - pentru kavtareti sat - linia de demarca
ție Medzibna munte - Muntele Herat-kesun ( 6468) - pe linia bazinelor hidrografice a muntelui. Korda (7910) - a publicat pe creasta de vest Shavsheti la fosta graniță administrativă a fostului regiunii Artvin - care trece prin munți bazinelor hidrografice Shavsheti merge la Muntele râului Sarıçay (Kara Isale) (8478) - Pass Kviralsky - acolo se duce la fosta graniță administrativă a fostului cartier Ardahan la Mount Cannes-Dag - out, spre nord la munte Tlili (Grmany) (8357) - ca urmare a fost granița de Ardahan, merge la nord-est de satul Badel, râului ceai Posch și urmează râul spre sud la nord punct Village Cianci, lasă râu și de mers pe jos de-a lungul bazinelor hidrografice, intră în muntele Ayrilyan-Bashi (8512) - trece prin munți Kelly tapa (8463) și Harman-Tapa (9709) - a ajuns la munte Kasris seria (9681) - aici urmează râu Karzai-Meth-ceai de râul Kura - există talvegul râului Kura la un punct la est de sat Kartanakev, care pleacă de la râul Kura, care trece prin bazinul de pe Muntele Kara-Oglu (7259) - de acolo, împărțirea în două părți lacului Hazapin merge la o înălțime de 7580, și de acolo la muntele Gekdag (9152) - Uch-Tapalyar (9783) - Taya-Kala (9716) - primele 9065, care lasă fostul frontiera de district Ardahan și trece prin munții din Bol. Oh Baba (9973) - 8828 (8827) - 7602 - trecerea la est de satul Ibish, ajunge la o înălțime de 7518 și apoi la Muntele Kizil-das (7439) (7490) - das Village New Dogwood (Knzil DAS) - trecerea la vest de Kara-Mamed, are vedere la râu Dzhamushbu ceai (situat la est de satele Delaware, și B. Kmly Tihnis) - prin sate și Vartanly Bash Shuragel, după râul a spus, la râu Arpa Chai la nord Cala - acolo, în urma de-a lungul talvegul Arpa-Chai, merge la râu. Arak - urmează talvegul Araks la confluența Karasu de Jos.

(NB. Desigur, limita ar trebui să fie de-a lungul liniilor de bazinele de altitudinile mai sus).

Gheorghi Cicerin Yusuf Kemal
Jalal Korkmasov Dr. Riza Nur
Ali Fuad

ANEXA I (B)

Având în vedere faptul că linia de frontieră, astfel cum se specifică în anexa I (A) sunt thalwegs râuri Arpa Chai
și Araxes, Guvernul Marii Adunări Naționale se angajează blocuri de resort otdvinut la o distanță de opt kilometri de cale ferată Alexandropol -Erivan prezent în Inscriptie sa district ARPA-Chai și la o distanță de patru mile de la linia de cale ferată menționate mai sus aproape de Aras. Liniile care înconjoară domeniile de mai sus sunt enumerate mai jos pentru zona Arpa-chai la punctele A și secțiunea B I și zona Araks în secțiunea II.

I. Zona Arpa-chai

A) la sud-est de Vartanly - la est de Uzun Kilis - prin munte Bozyar (5096) - 5082-5047 - la est de Karmir Vank - Uch-tapa (5578) - la est de Araz-Oglu la est de Ani - ajunge Arpa Chai la vest de ENIC.

B) Frunze Arpa Chai la est de eleva
ție 5019 - merge direct la înălțimea 5481-4? mile est de Kızılkule - aproximativ o milă est de Bodzhaly - atunci râu ceai Digor - urmează de-a lungul acestui fluviu în satul Duz-Kechut merge direct la nord de ruinele Qarabagh, cu vedere la Arpa-Chai.

II.Zona Araks

O linie dreaptă între sat Kharaba Alican
și Suleiman (Diza).

În zonele marginita pe o parte a liniei de cale ferată Alexandroupolis - Erivan
și - pe de altă parte linii, situat la o distanta de opt și patru mile de deasupra liniei de cale ferată, Marea Adunare Națională nu se angajează să construiască orice fel au fost fortificatii (distanța linia Acesta se află în afara zonelor de mai sus) și nu le includ în forțele obișnuite. Cu toate acestea, acesta își păstrează dreptul de a avea zonele de trupele necesare pentru a menține ordinea, securitatea și nevoile administrative menționate mai sus.

Gheorghi Cicerin Yusuf Kemal
Jalal Korkmasov Dr. Riza Nur
Ali Faud

ANEXA I (C)

Teritoriul Nakhichevan

Sta
ția de Ararat Mountain Barn-Bulag (8071) - Kemurlyu Dagh (6839) (6930) - 3080, Sayat Dagh (7868) - Sat Kurt Coulagot (Kurten-Coulagot) - Gamesur Dagh (8160) - înălțimea de 8022 - Kyuki-Dag (10,282) și de Est, fosta graniță administrativă a Nakhchivan County.

Gheorghi Cicerin Yusuf Kemal
Jalal Korkmasov Dr. Riza Nur
Ali Faud

Arhive. pe arcada. Publ. în "Adunarea legalizare ..." № 73 12 decembrie, 1921 pp. 731-735.

Acordul ratificat de către Comitetul Executiv Central 20.07.1921,
Adunare Na
țională a Turciei - 7.31.1921.
Schimbul de ratificări a avut loc
09.22.1921 în Kars.


Documente de politică externă sovietică,
M. anul 1959. 597-604