sâmbătă, 29 iulie 2017

Petiție on-line: Dmitrii Rogozin, persona non-grata în Republica Moldova

Petiție on-line: Dmitrii Rogozin, persona non-grata în Republica Moldova
Pe site-ul petitieonline.com a apărut o declarație unde se cere ca vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin, să fie numită persona non-grata în Republica Moldova. Semnatarii acestui apel, cheamă cetățenii de bună credință să susțină această petiție ca un demers moral contra „sponsorilor ai separatismului transnistrean”.
Inițiatorii acestui demers au enumerate și o serie de argumente în vederea susținerii petiției. Unul dintre el este acela că Dumitru Rogozin aparticipat, personal, la insurecția militară contra autorităților constituționale ale Republicii Moldova din 1992. „Acesta continuă să ameninţe în mod deschis şi obraznic cu razboi cetățenii Republicii Moldova, susținând militar şi politic regimul separatist de la Tiraspol”, se mai conține în declarație.
„Este momentul în care jumătățile de măsură ori neglijarea acestui demers cetățenesc va demonstra consecvența sau lipsa de consecvență a autorităților. Neglijarea petiției va însemna că autoritățile încuviințează actele lui”, adaugă inițiatorii petiției.
UNIMEDIA amintește că Rogozin a anunțat săptămâna trecută că urmează să vină în Republica Moldova  la bordul unui avion militar pentru a  participala aniversarea a 25 de ani de la desfășurarea operațiunii de menținere a păcii pe Nistru. Ministrul de Externe  de la Chișinău, Andrei Galbur, a venit cu  un refuz  pentru ca delegația rusă să traverseze spațiul aerian al Republicii Moldova cu avioane militare și i-a sugerat să-și amâne vizita preconizată.
Chiar și așa, vicepremierul rus Dimitri Rogozin  a răspuns că vine la Chișinău, fiindcă a fost invitat de președintele Igor Dodon.