luni, 12 februarie 2018

Consiliul Mondial Roman propune tuturor organizatiilor neguvernamentale sa se alature initiativei "DECLARATIA ROMANIA-100"


DECLARAȚIA ROMÂNIA-100
La împlinirea a 100 de ani de la întregirea statului român, Alianța pentru Centenar, împreună cu organizațiile, mai jos semnatare,  ale românilor din România și Republica Moldova din întreaga lume și împreună cu reprezentanți politici de pe ambele maluri ale Prutului,
  1. Ținând cont că poporul român este divizat artificial printr-o graniță croită împotriva dorinței sale, în totală contradicție cu prevederile Cartei Atlanticului din 1941, semnată, printre altele de URSS, SUA și Marea Britanie;
  2. Ținând cont că România a fost invadată de trupele sovietice ca urmare a înțelegerii dintre Germania hitleristă și Rusia comunistă, cunoscută ca Pactul Hitler-Stalin sau Ribbentrop-Molotov;
  3. Ținând cont că Bucovina de Nord, Herța și Basarabia din teritoriul României au fost ocupate de Rusia Sovietică prin încălcarea următoarelor tratatate și înțelegeri internaționale, pe care URSS le-a semnat:
  • Carta Societății (Liga) Națiunilor din 1920
  • Tratatul de pace de la Paris din 1920;
  • Tratatul renunțării la război din 1928;
  • Pactul de asistență mutuală dintre România și URSS din 1933;
  • Convenția pentru definirea agresiunii din 1933;
  • Carta Atlanticului din 1941;
  1. Ținând cont că în urma ocupării regiunilor sus menționate aproximativ un milion de români au fost supuși prigoanei, deportării și genocidului;
  2. Ținând cont de faptul că astăzi se impune necesitatea ca poporul român să trăiască împreună într-o singură țară;
  3. Ținând cont că o Românie întregită constituie cea mai puternică garanție de stabilitate și securitate la granița Est a UE și NATO,
solicită PARLAMENTELOR de la București și Chișinău să recunoască dreptul la reunificarea directă pașnică a României cu Basarabia și să întreprindă demersurile necesare realizării acestui obiectiv național.
Semnatarii acestei  Declarații,
  1. Considerînd că Pactul Hitler-Stalin a dus la ocuparea și destrămarea teritoriului Regatului României;
  2. Considerând că populația românească din teritoriile ocupate a fost supusă unei politici de prigoană, deportare, înstrăinare și genocid,
solicită GUVERNELOR de la București  și Chișinău să întreprindă măsurile politice și diplomatice necesare pentru a determina Germania și Rusia să-și asume nu numai vina pentru urmările pactului lor secret,  dar și să contribuie efectiv pentru revenirea la starea de drept dinainte invadării și ocupării României, ca măsură reparatorie și semn al dorinței celor două state de a stabili relații de colaborare și respect reciproc, conforme dreptului internațional.
    • Semnatari
  • Alianța pentru Centenar
  • The World Romanian Council – Consiliul Mondial Român
  • Association des Journalistes Roumains Ouest
  • Organizația ….
  • Organizația ….