Balada pentru Basarabia

miercuri, 9 mai 2012


Înapoi la normalitate: summitul NATO Chicago 2012,

Guvernul Victor Ponta şi

reconstrucţia politicii externe a României



            În conformitate deloc fericită cu art. 91, cap. II din Constituţie privind prerogativele monopoliste ale preşedintelui în exerciţiu, politica externă a României este de opt ani (2004-2012) prizoniera unui politician avid de putere, cu porniri totalitare, dedicat răului public, păgubos şi incapabil să promoveze interesul naţional. Instrumentul ei, diplomaţia română modernă, clădită de un secol şi jumătate pe descifrarea acestui interes, pe înţelepciune şi relaţii personale cu parteneri de cursă lungă, în primul rând din Europa, dar şi din alte părţi, a fost abandonat. Ministerul de Externe este o zonă calamitată, iar pagubele provocate în interior de proasta administrare a relaţiilor cu exteriorul sunt copleşitoare, în toate direcţiile, în social, în economic, în dezvoltare, turism, educaţie, imagine de ţară etc. Apropiatul summit NATO de la Chicago (20-21 mai) oferă Guvernului Victor Ponta oportunitatea unică să pornească grabnic confruntarea decisivă cu preşedintele, pentru repunerea în drepturi a politicii externe tradiţionale româneşti şi a postulatelor sale omologate în timp...



            La Chicago, NATO, aşa cum o ştim de 63 de ani, o structură primară Europa – SUA şi abia recent un instrument pentru rezolvarea unor probleme globaliste, trebuie să se reinventeze, sau să dispară. Să se schimbe radical, după cum ar dori preşedintele Obama să se întâmple spre mândria oraşului său natal, sau, după cum cred unii la Londra şi în alte părţi, să renunţe la ambiţii globaliste şi, după pierderea legitimităţii în Afganistan, să se întoarcă spăşită acasă, în Europa şi să aibe grijă de locul unde a venit pe lume; sau, în sfârşit, să se prăbuşească la prima mică zgâlţâială, după cum crede ministrul polonez Sikorski, al Afacerilor Externe. Agenda summitului vizează însăşi stâlpii de rezistenţă a organizaţiei, este complexă şi foarte dificil de realizat, în condiţiile crizei financiare generale, ale anului electoral american (disputa acerbă republicani – democraţi pe teme de politică externă) şi ale „pivotării” strategico-militare actuale a Americii, din Europa către Pacific.

            Punctul 1 din agendă rămâne retragerea din Afganistan în 2014, dar programul ulterior de asistenţă financiară a forţelor de securitate afgane, de 4,1 miliarde dolari pe an, timp de 10 ani, nu este susţinut de nici unul din aliaţii europeni majori. Cu siguranţă că, pentru a se menţine în jocuri şi în graţiile aliatului american, Traian Băsescu va face la Chicago promisiuni aiuritoare, păgubitoare pentru imaginea organizaţiei, dar Victor Ponta, sau alt membru al guvernului său, va trebui să spună acolo răspicat, că România este depăşită de această povară financiară, acolo unde nu răzbesc nici ţări ca Germania, Marea Britanie, Franţa lui Françoise Hollande, Italia sau Spania. Următorul punct  pe lista de la Chicago este „problema problemelor”, relaţia NATO – Rusia. Sunt bine cunoscute şi apreciate eforturile secretarului general Anders Rasmussen, de a instaura o  relaţie constructivă a Alianţei cu Moscova, esenţială, spune el, nu numai pentru Europa, dar şi pentru securitatea globală. După cum bine cunoscută şi păgubitoare demersului iniţiat de Rasmussen este poziţia personală, prostească, a preşedintelui român faţă de Rusia, a României lui Băsescu,  în general, împotmolită  într-o ostilitate aberantă faţă de aproape toţi vecinii din proximitatea geopolitică, regională. Sunt puţine şanse ca la Chicago să se găsească o soluţie acceptabilă pentru toţi în ce priveşte apărarea antirachetă comună NATO – Rusia, dar, acolo, reprezentanţii lui Ponta, sau, de ce nu,  el însuşi, au ocazia extraordinară să facă ştiută, la cel mai înalt nivel, poziţia noului guvern român faţă  de viitorul sistem antirachetă din Europa, dar şi faţă de relaţiile cu Rusia şi ex-sovieticii europeni. Să contribuie în mod real la dezamorsarea unor stereotipii ale fostului „Război Rece”, a crizei instalate recent în raporturile Moscova – NATO pe tema scutului. Să reducă suspiciunile existente între părţi şi să mărească încrederea reciprocă, să extindă cooperarea instituţionalizată şi să se alăture partenerilor comunitari Germania, Franţa Italia, Spania, Cehia, Polonia, Slovacia, ţările baltice etc. cei care se pronunţă pentru integrarea Rusiei şi a altor ex-sovietici în comunitatea valorilor europene. Punctul 3 de pe agendă este şi el parte din controversele aprinse ce se vor isca la Chicago. Este vorba de  finanţarea sistemului de apărare antirachetă a Europei, discutată şi stabilită la Lisabona în 2010, ca un proiect comun al Alianţei. Deocamdată, toţi europenii implicaţi contribuie cu ce au prin preajmă, cu spaţii, facilităţi aero şi portuare existente, comunicaţii, drumuri, personal etc., nimeni nu a dus, încă, mâna la buzunar, pentru procurarea de echipamente şi armamente. Ceea ce Washingtonul pretinde să se întâmple, dar se loveşte de bugete de apărare diminuate de criză în toate ţările NATO, în consecinţă se pare că sistemul de apărare antirachetă a Europei va rămâne, pentru o bună bucată de vreme, un efort financiar exclusiv american. Punctul următor pe ordinea de zi se referă la stabilirea unui consens al Aliaţilor în ce priveşte rolul viitor al armelor nucleare americane rămase în Europa. Unii membri NATO insistă ca ele să fie retrase, alţii vor păstrarea lor pe poziţii, ca o dovadă a menţinerii angajamentului Americii faţă de apărarea Europei, summitul  de la Chicago nu-şi propune să rezolve această dilemă nici acum, la peste 20 de ani de la dispariţia Uniunii Sovietice şi a marelui conflict ideologic capitalism – comunism. Oricum, reprezentanţii Guvernului Ponta prezenţi la Chicago vor trebui să identifice şi să reţină punctele de vedere exprimate în legătură cu aceste ultime două chestiuni din agenda de lucru a summitului, întrucât ele vor deveni, în puţini ani, teme şi preocupări majore în spaţiul euro-atlantic. Punctul 5 de pe agenda summitului este o premieră promovată de secretarul general Rasmussen, un concept defensiv pe care el l-a numit „apărarea inteligentă”. Este vorba, în esenţă, de utilizarea mai eficientă a unor bugete naţionale de apărare diminuate de criză, prin planificarea şi împărţirea între aliaţi a costurilor pentru echipamentele mai scumpe, ce ar urma să fie utilizate în comun de doi sau mai mulţi parteneri. Dar, lucrurile nu stau chiar aşa de simplu, se poticnesc de mentalităţi şi condiţii locale, de reglementări, parlamente, legislaţii şi nivele de dotare diferite. În sfârşit, la Chicago se aşteaptă o declaraţie politică majoră, prin care NATO să ofere, în continuare,  asistenţă pentru ţări din Nordul Africii care o vor solicita.



            La 29 martie 2012, sub conducerea preşedintelui, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat mandatul României pentru summitul NATO de la Chicago, din 20-21 mai 2012. Documentul, anulat „de facto” prin numirea noului Guvern Victor Ponta, este o altă farsă aiuritoare brandul Băsescu, ruptă de realitatea românească, dar şi de cea a NATO, curentă, mai sus evocată. Comunicatul de presă al Preşedinţiei, redactat într-o limbă de lemn comunistă perfectă, o „copy paste” din ziarul „Scînteia” de acum 30 de ani, exultă încrederea însufleţită a întregului nostru popor în viitorul luminos al „angajamentelor comunităţii internaţionale în Afganistan, în identificarea unor soluţii viabile care să contribuie la consolidarea capacităţilor militare ale Alianţei, în procesul de extindere a NATO, în importanţa regiunii extinse a Mării Negre”, sub conducerea înţeleaptă a preşedintelui scumpei noastre patrii etc. Regimul Băsescu rămâne, de aproape opt ani, o farsă cinică, de la „Să trăiţi bine” din cuferele goale, blestemate, lăsate „moştenire” de ultimul guvern pdl-ist M.R.U., şi până la mandatul pentru summitul NATO de peste două săptămâni, de la Chicago. Este de datoria Guvernului Ponta, a miniştrilor Florin Georgescu, Dobriţoiu, Rus, Corlăţan şi a profesorului Marga, ca acolo, la McCromick Place Convention Center, din Chicago, să demaşte această farsă şi să anunţe partenerilor euro-atlantici începutul revenirii României la normalitate. Să anunţe în America, în secolul Pacificului, revenirea temeinică a României în Europa. Să-i ajute Dumnezeu!



Radu  Toma

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu