Sunteţi în Chişinăul de acum un secol. În 1915. Basarabia se află în componenţa Imperiului Rus. Luaţi în mână un calendar pe anul respectiv şi căutaţi data Crăciunului. Ce dată va fi marcată în acel calendar drept ziua de Crăciun?
Ce se spune în mod frecvent?
„Noi sărbătoream pe-aici Crăciunul din moși-strămoși pe 7
ianuarie. Apoi, după 1918, au venit românii care au încercat să ne impună
să sărbătorim pe 25 decembrie. Dar noi am fost bățoși și n-am renunțat la
datina străbună, așa că sărbătorim în continuare pe 7 ianuarie. ”
Așa a fost? Ei, nu chiar aşa a fost…
Dar pentru a afla răspunsul corect, haideți să facem un salt în
trecut.
Saltul în trecut
Cred că nu voi surprinde pe nimeni spunând că reforma
calendarului pe stil vechi (numit și „iulian”) s-a făcut în secolul XVI sub
auspiciile papei Grigore XIII. La fel de bine se știe că rostul acestui demers
a fost de a corecta decalajul crescând dintre anul calendaristic și cel
astronomic, discrepanță care ajunsese în secolul XVI la 10 zile.
Astfel, potrivit reformei, după 4 octombrie 1582 a urmat ziua de
15 octombrie 1582. Noul calendar, numit „gregorian” după numele papei Grigore
XIII, a început să se aplice din 1582 în mai multe state din vestul Europei.
Estul ortodox a menținut calendarul pe stil vechi încă vreo câteva secole.
Marea Unire
Și acum, să venim mai aproape în timp. Anul 1918. Provinciile
românești, dezlipite din imperiile în agonie, se unesc cu România.
Marea Unire aduce însă și o mare problemă: în provinciile
româneşti se foloseau calendare diferite.
De exemplu, în Transilvania desprinsă din Imperiul Austro-Ungar
se aplica deja calendarul pe stil nou. În Basarabia ieșită din Imperiul Rus
încă se folosea calendarul iulian.
Apropo, dacă tot vorbim de Transilvania și Basarabia, știați că
datele la care s-au unit aceste teritorii la România sunt menționate în istorie
în funcție de calendarul locului? „1 decembrie 1918” e pe stil nou, pentru că
Transilvania aplica noul calendar, iar „27 martie 1918” e pe stil vechi, pentru
că Basarabia aplica vechiul calendar.
Iată un caz în care o călătorie în spațiu te ajuta să
călătorești înapoi în timp! Plecai din Cluj pe 2 decembrie 1918 și ajungeai la
Chișinău pe 20 noiembrie 1918!
O uniformizare a calendarului se impunea. Astfel, conform unui
act normativ dat la începutul lui 1919, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi
devenea oficial ziua de 14 aprilie 1919 stil nou. Începând cu această dată,
toate datele din România s-au menționat potrivit calendarului gregorian. Să
observăm și că discrepanța dintre cele două calendare ajunsese în secolul XX la
13 zile (față de doar 10 zile câte erau la reforma din secolul XVI).
Cam în același timp, și Rusia trecea la noul calendar. Noua
putere bolșevică a decretat la începutul lui 1918 că după data de 31 ianuarie
1918 urmează 14 februarie 1918.
Calendarul bisericesc
Totuși reforma din Rusia (1918) și cea din România (1919) au
cuprins doar calendarul laic, nu și cel religios. Bisericile ortodoxe rusă și
română au continuat să aplice pe mai departe calendarul pe stil vechi.
Cum tot mai multe state populate de ortodocși treceau la stilul
nou, în 1923 s-a organizat la Constantinopol un congres pan-ortodox unde s-a
propus trecerea la stilul nou. Reacția a fost diferită. Mai multe biserici
ortodoxe (inclusiv, între altele, cea română, greacă, cipriotă și din
Constantinopol) au decis sa treacă la noul calendar. Câteva s-au opus acestei
reforme, inclusiv bisericile rusă și sârbă.
Biserica Ortodoxă Română a trecut oficial la noul calendar în octombrie 1924.
Nişte calendare vechi
Acestea fiind zise, să revenim la întrebarea privind Crăciunul
de acum 100 de ani. Ce dată avea Crăciunul în calendarul din 1915?
Pentru a răspunde, haideţi să mai facem un mic efort. Să mergem
în perioada de după Congresul de la Constantinopol. Suntem în 1924. Biserica
ortodoxă rusă n-a trecut la stilul nou, biserica ortodoxă română a trecut. Pe
de altă parte, statele România şi URSS aveau calendarele laice pe stilul nou.
Când în Romania e 25 decembrie 1924 (atât laic, cât și religios)
şi e Crăciunul, la ruşi e 25 decembrie pe calendarul laic și 12 decembrie pe
calendarul religios. La ruși înca nu e Craciunul.
Dar când în România pe calendarele laic și religios e 7 ianuarie
1925, la ruşi pe calendarul laic e 7 ianuarie 1925 (pentru că e pe stil nou),
iar pe cel religios ce dată e? Corect! 25 decembrie 1924 (pentru că e pe stil
vechi)! E 25 decembrie şi la ruşi e Crăciunul! Mă rog, atâta Crăciun cât se
putea în acea perioadă sovietică.
Iar în 1915, când încă nu se reformase calendarul laic, cele
doua calendare (laic și religios) se suprapuneau și erau pe stil vechi.
Crăciunul în Imperiul Rus era pe 25 decembrie! Anume această dată era marcată
corespunzător în calendar!
Liniştiţi-vă, de fapt toţi serbăm Crăciunul pe aceeaşi dată
Şi încă o chestie interesantă. Şi biserica ortodoxă română şi
biserica ortodoxă rusă, şi patriarhul României Daniel, şi patriarhul rus Kiril,
şi papa de la Roma, şi mitropoliul Vladimir şi episcopul Marchel serbează
Crăciunul pe 25 decembrie.
Pentru că 7 ianuarie pe calendarul gregorian corespunde în
prezent cu 25 decembrie pe calendarul iulian. Iar când vine vorba de
sărbătorile religioase, preoţii se uită în calendarul bisericesc, nu în cel al
statului. Când în calendarul laic e 7 ianuarie, preoţii din Patriarhia Rusă se
uită în calendarul religios, care la ei e calendarul iulian, de stil vechi,
unde scrie că în acea zi e data de 25 decembrie.
Rezumând, toţi creştinii serbează Crăciunul pe aceeași dată (25
decembrie), dar nu în aceeași zi.
E ca şi cum două persoane s-ar afla în oraşe la fusuri orare
diferite, să zicem unul la Chişinău, iar celălalt la Los Angeles. La unul în
calendar e 25, la celălalt încă nu. Dar când va fi 25, va sărbători şi acesta
din urmă.
Să ne liniştim, deci. Cu toţii sărbătorim pe 25 decembrie. Aşadar, unde-i
problema?
Crăciunul din moşi-strămoşi
La informaţia privind faptul că noi din vechime aveam Crăciunul
pe 25 decembrie, unii ar putea zice:
,,Da, dar acest 25 decembrie înseamnă 7 ianuarie în calendarul grigorian. Deci,
noi sărbătorim Crăciunul din moşi-strămoşi pe 7 ianuarie, transpunând în
calendarul gregorian!” Răspuns: poate din moşi, dar nu şi din
strămoşi. Ca să explic. Discrepanţa în zile dintre calendarul iulian şi
cel gregorian nu este una fixă. Scriam mai sus că în 1582 decalajul era de 10
zile, iar în următoarele secole a crescut. Diferenţa de 13 zile dintre
cele două calendare a intervenit în februarie/martie 1900, şi de atunci de abia
25 decembrie înseamnă 7 ianuarie în transpunerea calendarului gregorian.
Între anii 1800 şi 1900 discrepanţa era de 12 zile. Astfel,
atunci 25 decembrie corespundea cu 6 ianuarie în transpunerea calendarului
gregorian. Vedeţi mai jos o pagină dintr-un calendar în limba română din anul
1826, în care în dreptul datei de 25 decembrie (marcată cu roşu ca ,,Naşterea
Domnului”) apare data de 6 ianuarie pe stil nou:
Între 1700 şi 1800 decalajul era de 11 zile, aşa că 25 decembrie
însemna 5 ianuarie în transpunerea calendarului gregorian. Mai jos pagina pe
luna decembrie dintr-un calendar în română din anul 1794. Zilei de 25 decembrie
în ,,calendariul grecesc’’ (trecută ca ,,Naşterea lui Hristos’’) îi corespunde
ziua de 5 ianuarie pe ,,calendariul rimlenilor’’:
Iar urmaşii noştri după anul 2100 vor avea Crăciunul pe stil
vechi pe 8 ianuarie. Vă daţi seama ce dezbateri vor fi atunci cu mutarea datei
Crăciunului? Sau ce discursuri frumoase se vor rosti prin anul 2149 despre cum
noi tot timpul în istorie am sărbătorit Crăciunul pe 8 ianuarie?
Apoi decalajul dintre calendare va ajunge la 15 zile şi
Crăciunul pe stil vechi după 2200 se va muta pe 9 ianuarie. Şi tot aşa.
******
Această postare nu este despre când e corect să sărbătorim Crăciunul.
Creștinismul nu rezidă în niște formalisme calendaristice, cu încrețiri de
frunți şi sprâncene încruntate. Iar creștinul adevărat va căuta să-și iubească
aproapele, indiferent că acesta sărbătorește Crăciunul pe 25 sau pe 7, că
sărbătorește Hanuka sau Kurban Bairamul, sau că nu sărbătorește nimic în
general.
Această postare este despre cât de lipsite de esenţă pot fi
unele polemici, dacă stai să le analizezi în detaliu. Despre cum uneori poţi să
nu vezi pădurea din cauza copacilor. Despre cum, până la urmă, contează CE
sărbătorim de Crăciun, şi nu CÂND o facem.
Apoi, e vorba şi de memoria istorică moldovenească. O grămadă de
oameni care pretind că ştiu cum stau lucrurile pe la noi de sute de veacuri.
Chiar dacă nu cunosc şi nu înţeleg unele fenomene care s-au întâmplat mai puţin
de un secol în urmă.
Şi nu în ultimul rând, mă gândeam cum poţi să eşuezi în
implementarea unor reforme, dacă nu reuşeşti să le comunici bine publicului.
Cei din administraţia română în perioada interbelică nu au izbutit să explice
bine de ce trebuie schimbat calendarul. Şi de asta au şi rămas în mentalul
colectiv ca cei care au încercat cu forţa să le impună ceva străin unor oameni
obişnuiţi cu alte rânduieli. Aceasta este o lecţie din care trebuie trase
învățăminte.
Preluare din Timpul.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu