luni, 28 aprilie 2014

Cetatenii Republicii Moldova vor putea merge liber în Europa

Despre liberalizarea regimului de vize se vorbește din 2009 încoace. Moldovenii demult așteaptă momentul, cînd vor putea merge liber în Europa, fără a avea nevoie de o sumedenie de documente și fără a sta în rînd pe la Consulate. Însă, odată apărută la orizont, perspectiva europeană a țării noastre stîrnește tot mai multe întrebări printre oameni, dînd naștere la mituri. Or, foarte multe dintre ele, nu sunt neapărat şi reale sau conforme cu realităţile din Uniunea Europeană.
Astăzi vom încerca să spulberăm patru din cele mai vehiculate mituri despre liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova.
Mitul №1: Odată cu liberalizarea regimului de vize, la ieșirea din țară nu va trebui să demonstrezi că ai asupra ta 500EU
Realitate: Nu există o reglementare în acest sens. Însă, cetățeanul trebuie să fie gata, la solicitarea polițistului de frontieră, să comunice scopul călătoriei, unde se deplasează, perioada aproximativă de ședere. În funcție de scopul călătoriei, dacă acesta este mai puțin definit, cetățeanul ar putea fi rugat să demonstreze că deține suficiente mijloace financiare pentru a se întreține. Astfel de solicitări nu ar trebui să apară în cazul în care persoanele merg la rude (și o pot dovedi), la conferințe, simpozioane, festivaluri ș.a..
Mitul №2: Odată cu liberalizarea vizelor, cetățenii moldoveni nu vor putea munci în țările UE
Realitate: Calatoria fără viză nu va oferi dreptul la muncă. Cu toate acestea, în caz că pe perioada șederii ați reușit să negociați/semnați un contract de muncă sau de studiu, în baza acestora puteti solicita de la autoritățile statului în care vă aflați oferirea permisului/vizei de lungă ședere cu drept de muncă sau studiu.
Mitul №3: Poți merge în Europa fără a avea vreun scop anume. Odată ajuns acolo, poate-ți găsești de lucru
Realitate: Cînd călătoriți în UE trebuie sa aveți un scop clar al vizitei (De ex. calatorie de afaceri, turism, vizită de studiu, vizită la prieteni sau rude, etc.). Trebuie sa fiți pregătiti ca la solicitarea polițistului de frontieră să comunicați scopul deplasării, unde vă deplasati, perioada aproximativă de ședere. Aceste intrebări sunt adresate aliatoriu de către polițiștii de frontieră pentru a preveni cazurile de migrație ilegală. În cazul în care raspunsurile Dvs nu vor fi clare, concludente, polițistul de frontieră ar putea solicita documente, ce ar confirma returul persoanei (ex. biletul de avion tur-retur); scopul călătoriei (ex. invitație la conferință, eveniment, date despre persoana sau instituția la care vă deplasați).
Mitul №4: Odată cu liberalizarea regimului de vize, cetățenii Republicii Moldova nu vor mai putea călători fără vize în spațiul CSI
Realitate: Acest lucru nu este adevărat. Nu există nicio legătură directă dintre regimurile de vize aplicate în diferite țări. Este adevărat că Federația Rusă și-a modificat legislația privind dreptul de ședere în țară. Potrivit noilor reglementări, cetățenii Republicii Moldova vor avea dreptul de a intra, tranzita, ieşi şi rămâne pe teritoriul Federației Ruse, fără viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile, în decurs de 6 luni de la data primei intrări. Dar aceste prevederi sînt valabile pentru mai multe țări, nu doar pentru Moldova. Același lucru îl prevede și legislația Republicii Moldova.
Reamintim:
Posesorii pașapoartelor biometrice vor putea călători fără vize în țările UE (cu excepția UK și Irlanda), plus Elveția, Norvegia și Islanda. Totodată, se va putea merge fără vize și în cele patru țări, care deocamdată nu sînt membre ale zonei Schengen (România, Bulgaria, Croația, Cipru).
Cei care nu au reușit să-și facă pașapoarte biometrice vor putea călători cu pașapoartele simple. Însă , în acest caz vor avea nevoie de vize de intrare. Vizele vor putea fi solicitate în continuare la consulatele statelor Schengen.
Cetățenii urmează să respecte perioada de scurtă ședere: 90 de zile timp de 6 luni. În cazul depășirii acestei perioade vor fi aplicate sancțiuni sub forma unei amenzi de pînă la 3 mii de euro sau interdicția de a intra pe teritoriul Schengen de pînă la 5 ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu