Despre partea practică din declaraţia lui Călin Popescu Tăriceanu

“În România sunt opt judeţe care au PIB-ul mai mare, fiecare, decât cel al Moldovei. Asta, aşa, pentru cei care gândesc că unirea cu Moldova ar fi o mare lovitură, o mare găselniţă. E bine să ne gândim nu numai la partea sentimentală, ci şi la partea practică, ce eforturi ar însemna unirea cu Moldova şi dacă le putem suporta, deci nu chestiunile strict politice”.

Cuvintele de mai sus îi aparţin fostului prim-ministru al României şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal, actual şef al Senatului României, ales în această funcţie după ce a părăsit partidul pe care, anterior, îl condusese.

Înainte să facă această declaraţie, actualului preşedinte al Senatului, formal al doilea om în Statul Român şi un prosper om de afaceri, nu i-ar fi stricat să consulte istoria economică a României. Poate că şi-ar fi reamintit că Facultatea de Agronomie a Universităţii din Iaşi s-a mutat la Chişinău, înainte de 1940. Şi că, tot la Chişinău, funcţiona una dintre puţinele şcoli de pomicultură şi horticultură ale României de atunci. Că al doilea oraş ca număr al populaţiei, Chişinăul, se transformase, către 1940, în principalul centru al comerţului cu cereale din România.

Declaraţia domnului Tăriceanu se înscrie în aceeaşi schemă a mesajului manipulativ care contrapune aşa-zisei “părţi sentimentale” aşa-zisa “parte practică”. Altfel spus, a te gândi la readucerea României, a statului român, la est de Prut, înseamnă să fii nostalgic, sentimental, emoţional. Iar a nu te gândi la acest lucru înseamnă să fii realist şi… da, pragmatic. Să pui accentul pe “nivel de trai” şi “economie”.

Parcă am mai auzit asta undeva, nu? Unde?

Da, în discursurile tuturor conducătorilor Republicii Moldova de după 27 auust 1991. Cu toţii au afirmat că economia primează, nivelul de trai e cel mai important, că “uite ce ne-au adus cei cu limba (română)”. În paralel cu demonizarea ideii de unire cu România, aceştia au spoliat, la propriu, bazele de producţie din industria agroalimentară şi nu le-au lăsat cetăţenilor decât opţiunea autoexilului pentru a-şi putea întreţine familiile. După ce au distrus economia, aceştia au început să profite de banii pe care cei pe care tot ei i-au făcut să plece în afara hotarelor republicii îi trimiteau acasă.

În realitate, orice afacere de succes începe cu un … vis. O proiecţie mentală a viitorului. Domnul Tăriceanu este cunoscut ca un bun om de afaceri, nu cred că dumnealui nu realizează că un spaţiu aflat într-o situaţie economică precară, cum e Republica Moldova, poate fi schimbat la faţă prin investiţii în sectoarele economice aducătoare de profit substanţial datorită preţului mare de desfacere cu amănuntul, pe pieţele mondiale.

Probabil, viziunea domnului Tăriceanu asupra potenţialului economic al Republicii Moldova coincide cu viziunea celor care au creat aici un întreg Departament guvernamental numit “Moldova-Vin”, o reeditare a “Moldvinprom”-ului brejnevist şi bodiulist, continuând, de fapt, politica economică de tip colonial pe care Moscova o impunea în diferite părţi ale imperiului sovietic. Ignorând astfel potenţialul imens de dezvoltare a altor sectoare de producţie. Plantele tehnice, nuciferele, refacerea industriei viermilor de mătase (sericicultura, dezvoltată încă din perioada ţaristă şi aducătoare de profituri imense), alte domenii din horticultură în afară de viticultură. Industria uleiurilor eterice.

Există zeci de domenii cu potenţial enorm, domenii de nişă, care au fost, pur şi simplu ignorate de cei care nu au dat niciodată dovadă de viziune economică pe termen mediu şi lung, concentrându-se pe umplerea buzunarelor şi conturilor proprii şi ale unei clientele înguste, dar hrăpăreţe.

Apoi mai există şi domeniul turismului, dar de unde să ştie cei care nu părăsesc limitele oraşului Chişinău, în vizitele lor pe aici, despre conacurile nobiliare ruinate, semiruinate sau şterse complet de pe hartă, căminele de cândva ale unor familii de excepţie, cu urme adânci în istoria românilor din întregul spaţiu românesc, dar şi în istoria popoarelor din jurul nostru? De unde să ştie aceştia că reconstruirea şi reabilitarea lor, regândirea lor pe plan simbolic şi cultural prin recuperarea trecutului Basarabiei ar putea aduce turişti din toată Europa Centrală şi de Est?

Când mai vine pe la Chişinău, domnul Tăriceanu poate intra într-o librărie şi poate cere studiul “Basarabia necunoscută”, de Iurie Colesnic. Îi va fi suficient să citească un volum din cele 9 câte au apărut până în prezent, ca să înţeleagă ce pot aduce oamenii dintre Prut şi Nistru României, în urma refacerii unităţii naţionale.

Agricultura şi industria alimentară diversificată, orientarea spre producerea şi procesarea unor articole de nişă, solicitate pe piaţa internaţională, istoria, civilizaţia şi cultura, sunt ceea ce constituie partea practică reală. Din aceste domenii se pot face mulţi bani.

Călin Popescu-Tăriceanu ar trebui să se informeze mai bine asupra potenţialului economic al Republicii Moldova.

E nevoie ca politicienii români să poată judeca, şi apoi vorbi, în cunoştinţă de cauză.

Autor: Dan Nicu

Preluare din VOXPUBLIKA