ROMANIA TV: „Unul dintre liderii Partidului Naţional Liberal de la Chişinău îl atacă dur pe fostul preşedinte Traian Băsescu, şi spune că acesta a „girat mafia” din România, aflată în legături cu cea din Moldova.
„Băsescu, cel care i-a tot
dezbinat pe români, inclusiv găsind doar doi la Chișinău, vine aici să
primească o distincție. Interesant – pentru ce? Pentru că ne-a spus
minciuni și pentru că a creat un asemenea ”stat de drept” încât a
înflorit Mafia Retrocedărilor? Adică Mafia prin care s-au îmbogățit
nerușinații de cocoși și udrele lor, ca și alți coțcari, din averea
muncită de românii din România – inclusiv de basarabeni și bucovineni,
refugiați peste Prut -, și confiscată de regimul comunist și sovietic?
Rușine, domnilor!”, scrie Vitalia Pavlicenco, președinte al Partidului
Național Liberal din Republica Moldova, pe blogul personal.
Vitalia Pavlicenco vorbeşte în termeni duri şi despre intenţiile „unioniste” ale lui Traian Băsescu.
„Mai informați-vă, o să vă fie
jenă când se va vedea adevărata „trudă” a Clanului Băsescu din anii
precedenți, când – timp de un deceniu – a tot ciripit sentimental și
despre români, și despre Unire, dar, pe de altă parte, încuraja
înflorirea corupției (…). Acum – să ne întrebăm de ce întârzie Unirea,
cine, de fapt, o împiedică și ce exemplu urât de tot ne oferă
Președinții celor două state românești?”, continuă Vitalia Pavlicenco.”
* * *
Basarabenii noștri amărâți și
înșelați privesc optimist la orice gest al celor de peste Prut. Neavând
televiziuni românești cu rating aici, ei nu cunosc realitățile, cu iz
penal, postBăsescu, și rămân manipulabili. Basarabenii încă nu știu ce
mafii au înflorit în ultimii zece ani în România, cât Președinte Băsescu
a tot făurit ”statul SĂU de drept”.
Basarabenii sunt și iertători.
În 2005, Băsescu i-a îndemnat pe ortacii săi politici frontiști de aici
să îl voteze pe Voronin Președinte, de care am scăpat pe 7 aprilie 2009,
după o revoluție a tinerilor, Voronin care l-a expulzat pe Ambasadorul
României.
Apoi Băsescu a spus că va
rezolva cu Voronin problema cetățeniei române și a blocat-o pe doi ani.
Se uită și dezbinarea, și favoritismul promovate aici de Băsescu – el
niciodată nu a încurajat, ba a descurajat, o coagulare a forțelor
politice și a societății civile proromânești în fața coloanei a cincea
ruse. Guvernul Boc nu a dorit să anuleze cele 500 euro, pentru a trece
basarabenii frontiera, iar taxele de stat pentru actele ce cetățenie
sunt foarte mari.
Dar asta e tot mai înțeles,
apărând conexiunile, cu nuanțe prorusești, între fiul lui Lucinschi,
Aiatolahul centrismului antiromânesc, și ginerele lui Băsescu. Acum e
clar că se vorbește fals de Unire, torpilând-o, de fapt, de dragul altor
interese, mai pământești. Plus firma ”Genesis international”, care a
tot cerut bani publici la insistențele lui Chirtoacă, pentru drumuri
prost reparate. ”Firmă fără o lopată, dar cu un tată” – Lucinschi.
PNL e partidul care a avut în
programul său electoral unic prevederea să aducem în Republica Moldova o
Filială DNA, precum și Posturi TV, să avem posturi vamale comune pe
Prut, acord între CEC și BEC ș.a. – pentru pregătirea Reîntregirii din
2018, pentru care au pledat și prezidențiabilii români.
Pe ultima sută de metri
guvernanții proruși de la Chișinău nu au riscat să îi dea lui Băsescu
cetățenia moldovenească, pentru că le strică brânza și borșul. Nu mai
știm dacă o va primi, dar dacă o va avea, Băsescu va putea candida
pentru Parlament, pentru Primar, îl pot pune ministru, că nu e încă
totul furat și pe aici, dar nu poate fi Președinte, deoarece e nevoie de
zece ani locuiți dincoace de Prut.
Dar nu știu dacă ne trebuie
populismul lui Băsescu pe aici, deși, la Putere sunt prietenii săi –
Voronin cu Lucinschi, precum și camarila lor de la Președinție, din
Parlament și Guvern…
Asemănarea dintre Băsescu și
Lucinschi e că au tot creat ambii partide peste partide, după principiul
”împarte și stăpânește”, iar asemănarea cu Voronin e că și unul, și
altul ofensează pe cine vor ei, fără nicio noimă. Așa cum Băsescu a
atacat-o pe senatoarea Gabriela Firea, așa Voronin m-a atacat pe mine,
deputatul Pavlicenco. Și am câștigat la CEDO dreptul să îl am ca pârât,
doar ca acum Guvernul comunist a atacat la Marea Cameră. Cazul meu a
creat un precedent ce ar putea invalida hotărârea Curții Constituționale
din România, care a admis că un Președinte poate spune ce vrea la
adresa cui vrea în mandatul său.
Dar cea mai urâtă e Mafia
Retrocedărilor, care a macerat averile românilor, ale basarabenilor și
bucovinenilor, confiscate abuziv de regimul comunist, sovietic. Cum poți
vorbi de Unire și, pe de altă parte, să nu pui presiune pe instituțiile
statului de drept, pe care îl tot invoci, să restituie bunurile
confiscate de la oameni? Că nu l-am auzit cu asta vreodată pe Băsescu să
ciripească la microfonul de la Cotroceni de la ora 18.00.
Iată din ce cauză Reîntregirea
nu se produce – interese, populism, indiferență, minciună, furt, mafii.
Este o rușine să vezi ce face această pretinsă elită românească pe
ambele maluri ale Prutului.
Vitalia Pavlicenco
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu