Problema ţine de proporţii. Abordarea lor, în detrimentul dosarelor în care România chiar poate conta, este vinovată. Iar ponderea influenţei Bucureştiului în aceste dosare sau efectele acestora asupra României sunt incomparabil mai reduse comparate cu ceea ce ar trebui şi ar putea să facă România pe cel mai important dosar de politică externă pe care îl are. Este vorba despre R. Moldova.
Ce se întâmplă acolo? Grecia de lângă noi
Criza grecească a canibalizat, practic, criza din statul vecin, asupra cărei nu ne-am aplecat aproape deloc. Ne-am făcut că nu vedem ce se întâmplă la frontiera estică a României, în ciuda faptul că evoluţiile de acolo sunt majore şi comparabile, din păcate, cu ce se petrece în Grecia. O incapacitate de acţiune cuplată cu o teamă de a greşi – pentru a câta oară? – au făcut ca România să fie mai degrabă spectator neangajat al evoluţiilor de peste Prut. Totul, cum spuneam, sub masca şi scuza ridicolă a discutării unor evoluţii de aiurea în care România nu putea oricum să facă mare lucru.
Am ignorat deliberat şi vinovat Grecia de lângă noi. Căci despre asta e vorba acolo. Republica Moldova este un stat aflat într-o criză structurală profundă, dincolo de faptul că adăposteşte între graniţele ei, de facto, nu de jure, un teritoriu separatist (Transnistria), pe care R. Moldova nu l-a controlat, de fapt, niciodată de la constituirea ei.
De ce o criză structurală profundă?
PIB-ul Republicii Moldova (111 miliarde MDL – circa 5,9 miliarde USD) în anul 2015 se află în scădere de 1-2% faţă de anul trecut, iar structura PIB-ului este total atipică pentru o ţară europeană, cu doar 12% contribuţie a sectorului industrial în PIB şi cu o contribuţie similară a agriculturii (o pondere de 2,5 ori mai mica a industriei faţă de media europeană şi de peste 3 ori mai mare a agriculturii faţă de media europeană). Comerţul exterior se restrânge anul acesta cu peste 50% faţă de anul trecut (acestea sunt cifre preliminare bazate pe evoluţia pe primele 5 luni ale anului); exportul este mai puţin de jumătate din import cu un deficit de peste 800 milioane USD pe 5 luni şi de, probabil, peste 2 miliarde USD pe tot anul, adică deficitul comercial reprezintă între o treime şi 40% din PIB (anul trecut 38%)!!! Remiterile cetăţenilor republicii care lucrează în strainătate, în valoare de 25% din PIB în mod uzual, sunt în scădere dramatică cu peste 20% în 2015 faţă de 2014.
Sistemul bancar este prabuşit, în urma dispariţiei unui miliard de USD în anul 2014 şi după intrarea sub supravegherea Băncii Naţionale a peste 80% din sistem şi în administrarea directă a băncii centrale a peste 50% din sistem. Finanţatorii internaţionali instituţionali (Uniunea Europeană şi Banca Mondială) au ingheţat finanţările, şocati de amploarea corupţiei institutionalizate şi de dorinţa absolut „insolită” a Chişinăului pentru lumea civilizată de a naţionaliza tocmai principala bancă de unde s-a furat miliardul de dolari.
Fondul Monetar International şi-a retras misiunea din republică, a îngheţat raporturile formale cu micul stat şi a hotărât să nu mai trimită, până acum, nici măcar misiuni tehnice de evaluare. Ultimul guvern, al unei coaliţii minoritare în Parlament, a avut o viaţă de numai 100 de zile şi, după ce că nu a implementat nicio reformă recomandată de partenenerii de dezvoltare ai republicii, s-a dovedit condus de un premier care îşi falsificase diploma de bacalaureat. Deşi în mijlocul unei crize structurale fără ieşire pe termen scurt sau mediu, Republica Moldova nu resimte nevoia de a căuta un alt proiect, mai închegat şi mai realist, care să dea consistenţă şi viabilitate unui stat care pare condamnat la eşuare.
„Fratele mai mare” la propriu
Cel mai important dosar de politică externă al României este Republica Moldova, iar miza relaţiei bilaterale este sistemică. Statul vecin are o populaţie românească în proportie de 80% (între Prut şi Nistru) şi reprezinta cel de-al doilea stat românesc (de limbă română) pe harta lumii. Expresia care ar descrie cel mai bine raportarea României la Republica Moldova este de frate mai mare: România este de şase ori mai mare (ca suprafaţă şi populaţie) şi de peste 30 de ori mai bogată /puternică economic. Privind retrospectiv, România a reuşit în tot ceea ce Republica Moldova pare că a eşuat: are graniţe sigure, are cea mai bună soluţie de securitate imaginabilă astăzi (este membri NATO), economic, a crescut de patru ori în ultimii 25 de ani, este aproape de a deveni a 50-a economie a lumii, este membru incontestabil al Uniunii Europeane, este o ţară cu un prezent stabil şi cu un viitor sigur.
Chiar dacă nu cu o coerenţă dorită, sistemul politic românesc şi-a propus, după 1990, să sprijine R. Moldova şi, după integrarea europeană, să „patroneze” şi europenizarea/occidentalizarea statului vecin: politicienii de la Bucureşti au sprijinit (uneori orbiţi de dragoste frăţească) clasa politică de la Chişinau în eforturile de a da un sens statalităţii tinerei entităţi. Acest sprijin a fost şi este umbrit de eşecul evident şi dramatic al aşa-ziselor partide europene de a europeniza mica republică.
Astăzi, suntem într-un impas profund. Sistemul corupt de inspiraţie post-sovietică a măcinat şi ultima rază de speranţă a Republicii Moldova. Alianţa nescrisă între burghezia colonială sovietică şi cleptocraţia rurală a dus Republica Moldova în clubul celor mai sărace şi fără perspective state din lume, în clubul nedorit al statelor care trăiesc din asistenţă internaţională, din ajutoarele lumii euro-atlantice sau din banii trimişi acasă – tot mai puţini – de către proprii cetăţeni aflaţi la muncă peste hotare.
Ce e de făcut? Proiectul „Go for Moldova”
Lipsa de proiect alternativ al clasei politice de la Chişinău este evidentă. Bucureştiul, la rândul său, pare a avea dificultăţi în a înţelege eşecul „protejaţilor” săi de peste Prut şi a livra soluţii pentru R. Moldova inclusiv partenerilor euroatlantici. În acest context, tinerii români de pe ambele maluri ale Prutului au reînceput să spere la uniunea viitoare a celor două state ca unică soluţie de ieşire din acest marasm al lipsei de perspectivă. Lipsa unui proiect concret, realist şi asumat de către statul român ni se pare evidentă şi ne face să venim cu o propunere îndrăzneaţă, dar realistă: realizarea unui proiect naţional, generat şi susţinut de Bucureşti, pe care îl denumim proiectul „Go for Moldova”. Proiectul se bazează cu precădere pe ideea depăşirii etapei „formelor fără fond” în relaţia bilaterală, respectiv existenţa unor relaţii politice fără suportul unor relaţii economice substanţiale. După cum se vede astăzi cu claritate, această strategie nu a fost eficientă. În pofida sprijinului politic aproape necondiţionat al României şi al sprijinului financiar consistent, lipsa prezenţei economice strategice şi a investiţiilor româneşti în R. Moldova este endemică.
În esenţă, proiectul are următoarele direcţii strategice:
• Orientarea comerţului şi investiţiilor româneşti spre Republica Moldova ca o componentă strategică a politicii externe şi de securitate a României euroatlantice;
• Suplinirea lipsei de finanţare de la Chişinău prin investitii româneşti din fonduri publice şi private;
• Oferirea unei alternative realiste şi pe termen lung pentru tinerii din Republica Moldova.
Ca linii de acţiune, proiectul presupune înfiinţarea a două entităţi strategice:
• Agenţia de asistenţă internatională a României, ca instrument de politică publică inexistent în acest moment;
• Un fond de investiţii numit Fondul Moldova, care să atragă participaţii ale companiilor publice şi private din Romania, precum şi ale investitorilor privaţi, menit să gestioneze o politică de investiţii în infrastructura şi în obligaţiuni ale statului R. Moldova şi să administreze aceste investiţii.
Cum trebuie să funcţioneze Fondul Moldova? Este evident că Statul român trebuie să asigure, prin prezenţa sa în acest fond, publicul şi companiile de buna credinţă a administrării sale şi de supunerea operaţiunilor respective rigorilor fondurilor publice. În România sunt peste 32 miliarde Euro depozite ale populaţiei şi încă 20 miliarde Euro depozite ale companiilor. Cu 10% din ele se poate realiza un fond de 5 miliarde Euro care poate finanţa un proiect închegat în Republica Moldova şi poate aduce profituri şi dividende substanţiale investitorilor. Fondul Moldova poate fi lansat şi listat pe Bursa de Valori Bucureşti, similar Fondului Proprietatea, în sensul în care Ministerul Finanţelor poate vinde acţiuni ale Fondului investitorilor instituţionali şi individuali; cu banii subscrişi se pot finanţa lucrări de infrastructură majore: căi ferate cu ecartament normal (Iaşi-Chişinău şi Galaţi-Chişinău), autostrada Bucureşti-Chişinău, alimentarea cu apa şi canalizarea localităţilor din stânga Prutului etc.
În plus, Fondul Moldova poate cumpara obligaţiuni emise de Guvernul Republicii Moldova, finanţând astfel deficitele de la Chişinău şi devenind principalul creditor al statului vecin. O administrare eficientă supusă guvernanţei corporatiste va genera profituri consistente ale acţionarilor, precum şi dividende pe măsură. În plus, Republica Moldova se va „europeniza” masiv şi ireversibil în sens economic.
România sub spectrul lui 2018
Cel mai important dosar de politică externă al României rămâne Republica Moldova. Concomitent, este şi cel mai semnificativ test de politică externă. În perspectiva anului 2018, anul în care România îşi va sărbători 100 de ani de existenţă modernă şi întreagă, Bucureştiul va deţine şi preşedenţia în exerciţiu a Uniunii Europene.
Această funcţie, dincolo de statutul onorant pe care îl conferă, obligă. Bucureştiul va trebui să pună pe masa colegilor europeni proiecte şi viziuni concrete pentru a face din preşedenţie un succes notabil. R. Moldova va trebuie să fie cu certitudine unul dintre aceste proiecte, iar construcţia lui trebuie începută de acum. „Go for Moldova” trebuie să devină un imperativ naţional şi european al României euroatlantice.
Dan Dungaciu, preşedintele Fundaţiei Universitare a Mării Negre
Petrişor Peiu, expert la Fundaţia Universitară a Mării Negre
adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu