luni, 14 noiembrie 2016

Speranța nu moare

Alegerea lui Igor Dodon ca președinte dincolo de Prut a lăsat un gust amar miilor de unioniști tineri sau mai în vârstă, celor care ar fi vrut să voteze dar li s-au trântit în nas ușile ambasadelor și consulatelor incapabile să le ofere simplul buletin pe care să-și pună votul.
Este o înfrângere amară ca fierea capabilă să le distrugă speranța celor mai slabi.
Dar, așa cum zicea Vlad Cubreacov, câștigarea funcției prezidențiale de Igor Dodon poate fi catalizatorul Unirii. Este o luptă pierdută, dar nu și războiul.
Acest duș cu apă rece trebuie să-i trezească pe liderii ambițioși (și egoiști) care încă mai cred că singuri pot face schimbări atât politice cât și în mentalitatea oamenilor.
Așa cum s-au unit toate forțele pentru susținerea Maiei Sandu, așa vor trebui s-o facă pentru viitoarele parlamentare. Și este timp pentru asta.
Dar, renașterea este o muncă de echipă unită fără multe adevăruri absolute individuale dar având un singur scop comun, acela de revenire la starea naturală definită prin voința lui Dumnezeu de a exista un singur popor român sub Soare.
Împreună, forțele politice românești unite ale Basarabiei, forțele unite ale poporului român de pretutindeni pot fi capabile în intervalul rămas până la alegerile parlamentare să readucă pe făgașul normal Istoria noastră comună.
Și la acest efort comun, Bucurestiul politic trebuie să se scuture de frica ”corectitudinii discursului politic” pentru a realiza primul pas spre susținerea internațională a dezideratului național.
Iar dacă nu va fi capabil s-o facă singur, atunci să fie sigur că mișcarea unionistă îl va scutura până îl va trezi la realitate, obligându-l să-și facă datoria pentru națiunea română.
Speranța nu moare după un eșec, deoarece după eșec există doar perspectiva de a te înălța pășind mai sus, și mai sus, și mai sus.

Mircea Popescu
m.popescu@sbcglobal.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu