Go for Moldova, proiect pentru salvarea Republicii Moldova

Mai multe adunări şi marşuri pro-unire au avut loc în ultima vreme în Republica Moldova. Lipsa de proiect alternativ al clasei politice de la Chişinău este evidentă. Bucureştiul, la rândul său, pare a avea dificultăţi în a înţelege eşecul „protejaţilor” săi de peste Prut şi a livra soluţii pentru R. Moldova inclusiv partenerilor euroatlantici. Acest fapt ne face să venim cu o propunere îndrăzneaţă, dar realistă: realizarea unui proiect naţional, generat şi susţinut de Bucureşti, pe care îl denumim proiectul „Go for Moldova”. Un anumit snobism, combinat cu lipsa de curaj vizionar, face ca agenda de politică externă din România, atâta câtă e, să fie mai degrabă populată cu teme precum TTIP, dosarul iranian sau Orientul Mijlociu. Culmea acestui bovarism geopolitic a fost marcată cu ocazia crizei greceşti, prilej cu care, practic, toate energiile expertizei locale au fost canalizate într-acolo. Toate temele sugerate mai sus, inclusiv chestiunea grecească, sunt teme semnificative, desigur, şi nu trebuie neglijate.   

Problema ţine de proporţii. Abordarea lor, în detrimentul dosarelor în care România chiar poate conta, este vinovată. Iar ponderea influenţei Bucureştiului în aceste dosare sau efectele acestora asupra României sunt incomparabil mai reduse comparate cu ceea ce ar trebui şi ar putea să facă România pe cel mai important dosar de politică externă pe care îl are. Este vorba despre R. Moldova. 

Ce se întâmplă acolo? Grecia de lângă noi   

Criza grecească a canibalizat, practic, criza din statul vecin, asupra cărei nu ne-am aplecat aproape deloc. Ne-am făcut că nu vedem ce se întâmplă la frontiera estică a României, în ciuda faptul că evoluţiile de acolo sunt majore şi comparabile, din păcate, cu ce se petrece în Grecia. O incapacitate de acţiune cuplată cu o teamă de a greşi – pentru a câta oară? – au făcut ca România să fie mai degrabă spectator neangajat al evoluţiilor de peste Prut. Totul, cum spuneam, sub masca şi scuza ridicolă a discutării unor evoluţii de aiurea în care România nu putea oricum să facă mare lucru.

Am ignorat deliberat şi vinovat Grecia de lângă noi. Căci despre asta e vorba acolo. Republica Moldova este un stat aflat într-o criză structurală profundă, dincolo de faptul că adăposteşte între graniţele ei, de facto, nu de jure, un teritoriu separatist (Transnistria), pe care R. Moldova nu l-a controlat, de fapt, niciodată de la constituirea ei. 

De ce o criză structurală profundă?   

PIB-ul Republicii Moldova (111 miliarde MDL – circa 5,9 miliarde USD) în anul 2015 se află în scădere de 1-2% faţă de anul trecut, iar structura PIB-ului este total atipică pentru o ţară europeană, cu doar 12% contribuţie a sectorului industrial în PIB şi cu o contribuţie similară a agriculturii (o pondere de 2,5 ori mai mica a industriei faţă de media europeană şi de peste 3 ori mai mare a agriculturii faţă de media europeană).    Comerţul exterior se restrânge anul acesta cu peste 50% faţă de anul trecut (acestea sunt cifre preliminare bazate pe evoluţia pe primele 5 luni ale anului); exportul este mai puţin de jumătate din import cu un deficit de peste 800 milioane USD pe 5 luni şi de, probabil, peste 2 miliarde USD pe tot anul, adică deficitul comercial reprezintă între o treime şi 40% din PIB (anul trecut 38%)!!! Remiterile cetăţenilor republicii care lucrează în strainătate, în valoare de 25% din PIB în mod uzual, sunt în scădere dramatică cu peste 20% în 2015 faţă de 2014. 

Sistemul bancar este prabuşit, în urma dispariţiei unui miliard de USD în anul 2014 şi după intrarea sub supravegherea Băncii Naţionale a peste 80% din sistem şi în administrarea directă a băncii centrale a peste 50% din sistem. Finanţatorii internaţionali instituţionali (Uniunea Europeană şi Banca Mondială) au ingheţat finanţările, şocati de amploarea corupţiei institutionalizate şi de dorinţa absolut „insolită” a Chişinăului pentru lumea civilizată de a naţionaliza tocmai principala bancă de unde s-a furat miliardul de dolari. 

Fondul Monetar International şi-a retras misiunea din republică, a îngheţat raporturile formale cu micul stat şi a hotărât să nu mai trimită, până acum, nici măcar misiuni tehnice de evaluare. Ultimul guvern, al unei coaliţii minoritare în Parlament, a avut o viaţă de numai 100 de zile şi, după ce că nu a implementat nicio reformă recomandată de partenenerii de dezvoltare ai republicii, s-a dovedit condus de un premier care îşi falsificase diploma de bacalaureat. Deşi în mijlocul unei crize structurale fără ieşire pe termen scurt sau mediu, Republica Moldova nu resimte nevoia de a căuta un alt proiect, mai închegat şi mai realist, care să dea consistenţă şi viabilitate unui stat care pare condamnat la eşuare.

„Fratele mai mare” la propriu   

Cel mai important dosar de politică externă al României este Republica Moldova, iar miza relaţiei bilaterale este sistemică. Statul vecin are o populaţie românească în proportie de 80% (între Prut şi Nistru) şi reprezinta cel de-al doilea stat românesc (de limbă română) pe harta lumii.    Expresia care ar descrie cel mai bine raportarea României la Republica Moldova este de frate mai mare: România este de şase ori mai mare (ca suprafaţă şi populaţie) şi de peste 30 de ori mai bogată /puternică economic. Privind retrospectiv, România a reuşit în tot ceea ce Republica Moldova pare că a eşuat: are graniţe sigure, are cea mai bună soluţie de securitate imaginabilă astăzi (este membri NATO), economic, a crescut de patru ori în ultimii 25 de ani, este aproape de a deveni a 50-a economie a lumii, este membru incontestabil al Uniunii Europeane, este o ţară cu un prezent stabil şi cu un viitor sigur.

Chiar dacă nu cu o coerenţă dorită, sistemul politic românesc şi-a propus, după 1990, să sprijine R. Moldova şi, după integrarea europeană, să „patroneze” şi europenizarea/occidentalizarea statului vecin: politicienii de la Bucureşti au sprijinit (uneori orbiţi de dragoste frăţească) clasa politică de la Chişinau în eforturile de a da un sens statalităţii tinerei entităţi. Acest sprijin a fost şi este umbrit de eşecul evident şi dramatic al aşa-ziselor partide europene de a europeniza mica republică. 

Astăzi, suntem într-un impas profund. Sistemul corupt de inspiraţie post-sovietică a măcinat şi ultima rază de speranţă a Republicii Moldova. Alianţa nescrisă între burghezia colonială sovietică şi cleptocraţia rurală a dus Republica Moldova în clubul celor mai sărace şi fără perspective state din lume, în clubul nedorit al statelor care trăiesc din asistenţă internaţională, din ajutoarele lumii euro-atlantice sau din banii trimişi acasă – tot mai puţini – de către proprii cetăţeni aflaţi la muncă peste hotare. 

Ce e de făcut? Proiectul „Go for Moldova”   

Lipsa de proiect alternativ al clasei politice de la Chişinău este evidentă. Bucureştiul, la rândul său, pare a avea dificultăţi în a înţelege eşecul „protejaţilor” săi de peste Prut şi a livra soluţii pentru R. Moldova inclusiv partenerilor euroatlantici. În acest context, tinerii români de pe ambele maluri ale Prutului au reînceput să spere la uniunea viitoare a celor două state ca unică soluţie de ieşire din acest marasm al lipsei de perspectivă. Lipsa unui proiect concret, realist şi asumat de către statul român ni se pare evidentă şi ne face să venim cu o propunere îndrăzneaţă, dar realistă: realizarea unui proiect naţional, generat şi susţinut de Bucureşti, pe care îl denumim proiectul „Go for Moldova”.    Proiectul se bazează cu precădere pe ideea depăşirii etapei „formelor fără fond” în relaţia bilaterală, respectiv existenţa unor relaţii politice fără suportul unor relaţii economice substanţiale. După cum se vede astăzi cu claritate, această strategie nu a fost eficientă. În pofida sprijinului politic aproape necondiţionat al României şi al sprijinului financiar consistent, lipsa prezenţei economice strategice şi a investiţiilor româneşti în R. Moldova este endemică. 

În esenţă, proiectul are următoarele direcţii strategice:
• Orientarea comerţului şi investiţiilor româneşti spre Republica Moldova ca o componentă strategică a politicii externe şi de securitate a României euroatlantice;
• Suplinirea lipsei de finanţare de la Chişinău prin investitii româneşti din fonduri publice şi private;
• Oferirea unei alternative realiste şi pe termen lung pentru tinerii din Republica Moldova.

Ca linii de acţiune, proiectul presupune înfiinţarea a două entităţi strategice:
• Agenţia de asistenţă internatională a României, ca instrument de politică publică inexistent în acest moment;
• Un fond de investiţii numit Fondul Moldova, care să atragă participaţii ale companiilor publice şi private din Romania, precum şi ale investitorilor privaţi, menit să gestioneze o politică de investiţii în infrastructura şi în obligaţiuni ale statului R. Moldova şi să administreze aceste investiţii.

Cum trebuie să funcţioneze Fondul Moldova? Este evident că Statul român trebuie să asigure, prin prezenţa sa în acest fond, publicul şi companiile de buna credinţă a administrării sale şi de supunerea operaţiunilor respective rigorilor fondurilor publice.   În România sunt peste 32 miliarde Euro depozite ale populaţiei şi încă 20 miliarde Euro depozite ale companiilor. Cu 10% din ele se poate realiza un fond de 5 miliarde Euro care poate finanţa un proiect închegat în Republica Moldova şi poate aduce profituri şi dividende substanţiale investitorilor.    Fondul Moldova poate fi lansat şi listat pe Bursa de Valori Bucureşti, similar Fondului Proprietatea, în sensul în care Ministerul Finanţelor poate vinde acţiuni ale Fondului investitorilor instituţionali şi individuali; cu banii subscrişi se pot finanţa lucrări de infrastructură majore: căi ferate cu ecartament normal (Iaşi-Chişinău şi Galaţi-Chişinău), autostrada Bucureşti-Chişinău, alimentarea cu apa şi canalizarea localităţilor din stânga Prutului etc.

În plus, Fondul Moldova poate cumpara obligaţiuni emise de Guvernul Republicii Moldova, finanţând astfel deficitele de la Chişinău şi devenind principalul creditor al statului vecin. O administrare eficientă supusă guvernanţei corporatiste va genera profituri consistente ale acţionarilor, precum şi dividende pe măsură. În plus, Republica Moldova se va „europeniza” masiv şi ireversibil în sens economic.

România sub spectrul lui 2018   

Cel mai important dosar de politică externă al României rămâne Republica Moldova. Concomitent, este şi cel mai semnificativ test de politică externă. În perspectiva anului 2018, anul în care România îşi va sărbători 100 de ani de existenţă modernă şi întreagă, Bucureştiul va deţine şi preşedenţia în exerciţiu a Uniunii Europene. 

Această funcţie, dincolo de statutul onorant pe care îl conferă, obligă. Bucureştiul va trebui să pună pe masa colegilor europeni proiecte şi viziuni concrete pentru a face din preşedenţie un succes notabil. R. Moldova va trebuie să fie cu certitudine unul dintre aceste proiecte, iar construcţia lui trebuie începută de acum.  „Go for Moldova” trebuie să devină un imperativ naţional şi european al României euroatlantice.

Dan Dungaciu, preşedintele Fundaţiei Universitare a Mării Negre

Petrişor Peiu, expert la Fundaţia Universitară a Mării Negre

adevarul.ro

12 IULIE 2015

Fortuit de motive de sănătate, am urmărit, din America, efortul celor 1000 de copii dragi ai națiunii române în drumul lor spre Capitala Românilor și am încercat să punctez și să-i combat pe cei care de la Chișinău sau București au blamat sau denigrat această mișcare de renaștere națională.

Astăzi, am văzut cu tristețe că în centrul Capitalei s-au strâns cu chiu cu vai, doar vreo 500-1000 de bucureșteni mânați de același spirit patriotic. Puțini, extrem de puțini și mai ales extrem de grav pentru semnalul pe care Bucureștiul îl dă dușmanilor Reîntregirii.

Dar cel mai grav este că Președintele României, Klaus Iohannis, s-a ascuns la Sibiu, de unde a trimis un mesaj patetic și ambiguu celor care au avut nevoie de sprijinul Președinției, scuzându-se că nu-i poate primi pe unioniști deoarece se pregătește să plece în Spania.
Oare cum va fi întâmpinat de miile de români unioniști care muncesc pe meleaguri străine, dar care trăiesc cu sufletul în România? Se va ascunde și acolo, sau va da răspunsuri în doi peri despre „integrarea europeană„?

Spuneam în unele postări că sarcina aducerii Basarabiei acasă cade doar pe umerii tinerei generații, a minunaților membri ai „Tinerilor Moldovei” și ai „Acțiunii 2012„, tineri ca Anatol Ursu, George Simion, Mădălina Hrițuleac, Tatiana Miron, Iulian Gramațki, Dorin Dusciac și mulți, mulți alții.
Câtă deosebire de patriotism între aceștia și întreaga clasă politică românească, de la Președinte, la parlamentari și până la ultimul politician care și-a dovedit incapacitatea de a conduce poporul român spre împlinirea dezideratului național pe care adevărații bărbați politici ai neamului au reușit să-l împlinească în 1918.

Fugind de responsabilitatea față de destinul neamului românesc prin diverse tertipuri politice, aș adresa o simplă întrebare politicienilor României: ”Când veți decupla interesul vostru politic meschin de interesul național primordial, pentru a vă servi cu adevărat poporul?”

Iar alături de tineri, „bătrânii” au datoria să le stea alături și să-i sprijine, poate cu mai puțină energie, dar cu o vorbă, cu un sfat, cu presiune pe plan intern sau extern asupra societății civile și politice.

După acest 12 Iulie, nu pot să spun decât un uriaș „Bravo!” minunatului tineret care s-a implicat cu atâta dragoste și patriotism acestei cauze a românilor, dar și „Rușine, mare rușine!” pentru cei care au tratat cu nepăsare sau dispreț încercarea curajoasă și disperată a basarabenilor pentru refacerea integrității naționale.

Mircea Popescu
m.popescu@sbcglobal.net

Nota: 

Am fost la Universitate, impreuna cu dl. presedinte Dogaru Mircea, si am participat la marsul catre Parlament si catre Cotroceni.

Desigur, nici la Parlament si nici la Cotroceni, nici un politician nu a catadicsit sa apara si sa spuna o vorba multimii. Intelegem ca politicienii sunt in vacanta sau in ziua libera si ca, oricum, pe ei nu-i preocupa decat sa darame sau, pentru tabara opusa, sa reziste la daramarea Guvernului - la atat se reduce interesul national in opinia dumnealor. 

Dl. Mircea Popescu are dreptate: putini, foarte putini bucuresteni rezoneaza la ideea unirii celor doua state romanesti ... Din pacate, imi permit sa adaug, si putini, foarte putini rezervisti militari. Propaganda omniprezenta, de sorginte rusesca, i-a cuprins si pe ei: in opinia multora unirea ar insemna saracirea Romaniei si razboi cu Rusia!... 

Exista insa si o cauza obiectiva a neparticiparii  - ziua si ora, stabilite in mod nefericit, in luna lui Cuptor, la ora 14.00. Aceasta insa nu este o scuza pentru cetatenii sanatosi si care  domiciliaza in Bucuresti: am vazut participanti cu varste venerabile, parinti cu copii in brate, si chiar persoane imobilizate in scaune cu rotile, care nu s-au multumit numai sa-i intampine pe tineri ci au participat si la mars. 

Dumitru Rinciog

 

Război cu Rusia. Scenariul românesc.

Scenariul românesc

O încercare a Rusiei de a cuceri Moldova, atrăgând în război România, aliată cu noi [Polonia NT] în cadrul NATO, este un scenariu pe care ar trebui să-l luăm în mod serios în considerare.
Informațiile despre obținerea de către serviciile de informații ucrainene a planurilor de război rusești referitoare la cucerirea Ucrainei de pe malul stâng, în decurs de 15 zile, reprezintă doar unul dintre posibilele scenarii de război – din câte se pare, deja depășit – cu privire la agresiunea Moscovei în Europa Centrală. Printre eventualitățile avute în vedere se numără deasemenea potențiale operațiuni executate de Kremlin împotriva Statelor Baltice, cu utilizarea, în special în Estonia și Letonia, a numeroasei minorități de coloni vorbitori de rusă instalați acolo cu încălcarea dreptului internațional în anii ocupației sovietice.

Ne privește și pe noi

Există, de asemenea, scenarii privind atacul asupra Poloniei – fie cele presupuse de manevrele rusești Zapad 2009 și 2013, fie operațiuni de tip „Ivanishvili” – adică un atac cu rachete-aviație-cibernetic. Acesta ar fi o lovitură scurtă asupra centrelor de decizie statale poloneze, asupra infrastructurii critice de comunicare și de telecomunicații cu prăbușirea funcționării serviciilor publice esențiale (cum ar fi furnizarea apei și energiei). Toate acestea pentru a demonstra polonezilor starea de neajutorare și însingurare a țării lor. NATO, în decurs de 2-3 zile de la o astfel de operațiune, nu ar reuși să reacționeze. Aceasta ar avea ca scop deasemenea să-i convingă pe polonezi să aleagă un „guvern rezonabil, capabil să coopereze cu Rusia”.
Mai rar sunt discutate în Polonia scenarii sudice – adică cele privind o posibilă expansiune rusească de-a lungul coastei ucrainene a Mării Negre. Încercarea de a cuceri Moldova și atragerea în război a României, aliată cu noi în cadrul NATO. Să le luăm în considerare, prin urmare, fără să uităm că vorbim despre ceea ce s-ar putea întâmpla, ceea ce este imaginabil și nu despre ceea ce va fi, ceea ce se va întâmpla cu siguranță. Ghicitul viitorului este ca un joc de noroc. Analiștii care se ocupă de securitatea militară trebuie totuși să aibă în vedere scenariile negre, nu pe cele roz, pentru a putea să se pregătească pentru respingerea unor eventuale amenințări. Pentru că adoptarea măsurilor de pregătire necesare reduce probabilitatea ca aceste „profeții negre” să devină realitate.

Meandrele istoriei

România a apărut ca stat în anii 1859-1862 prin unirea a două principate existente încă din Evul Mediu – Moldova și Țara Românească. Înainte de aceasta, Moldova, aflată între Nistru și Carpați, a cărei capitală istorică a fost Suceava, iar apoi Iași (astăzi în România), pierduse în 1812, în favoarea Rusiei, Basarabia – cu capitala la Chișinău. România unită a recâștigat-o în 1918 și a pierdut-o din nou în 1940, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov. În partea de nord a zonelor cucerite de Uniunea Sovietică a fost creată RSS Moldovenească, atașându-i-se Transnistria de astăzi, iar partea de Sud (Bugeac) a fost încorporată în RSS Ucraineană. Țara a suferit de teroare, deportare și de război, la fel ca și ținuturile din Estul Republicii a II-a (Polonia interbelică, NT).
Astăzi Moldova este fragmentul din Basarabia situat, în linii mari, între Nistru și Prut. La 31 august 1989 această țară, rusificată de 50 de ani, a făcut primul pas spre independență revenind la alfabetul latin, interzis în urma cuceririi sovietice. La 27 aprilie 1990, deasupra clădirii parlamentului de la Chișinău a fost arborat steagul românesc (!). La 23 iunie 1990 a fost declarată suveranitatea (supremația legilor republicane asupra celor sovietice) și la 27 august 1991, independența de URSS.

Conflict înghețat

La 2 martie 1992, în ziua în care Republica Moldova a fost primită în Organizația Națiunilor Unite, Rusia, folosind mercenari, cazaci și Armata a 14-a de Gardă a inițiat un război „pentru ajutorarea auto-apărării locale în lupta împotriva fasciștilor moldoveni”, în urma căruia a rupt de această țară Transnistria. Deasemenea, Moscova a ațâțat separatismul găgăuzilor (o populație de origine turcă) ce locuiesc la granița dintre Moldova și Bugeac, amenințând cu o repetare în această regiune a scenariului transnistrean. Armistițiul din 21 iulie 1992 a pus capăt luptelor. Dar trupele rusești au rămas în Transnistria „pentru a monitoriza încetarea focului”. Angajamentul de a le retrage, asumat de Rusia la summitul OSCE de la Istanbul din 1999, a rămas pe hârtie. De atunci republica transnistreană nerecunoscută de nimeni – un stat mafiot sub protectoratul Kremlinului, care trăiește din traficul de arme, femei și droguri – a rămas pe malul stâng al Nistrului și în zona capului de pod din preajma Tighinei, ținând în șah, prin posibilitatea redeschiderii conflictului, orice mișcare serioasă a Moldovei către Occident.

Presiune crescândă asupra unei țări fără apărare

În luna februarie 2014 Moscova a ațâțat din nou separatismul găgăuz, ceea ce a dus la două referendumuri paraconstituționale în care alegătorii au sprijinit orientarea către Rusia și statutul de autonomie al regiunii, cu opțiunea de independență în cazul reunificării Republicii Moldova cu România sau a intrării în UE. În alegerile din noiembrie 2014 din Republica Moldova, Kremlinul a încercat să aplice scenariul „Ivanishvili”, dar fără un război, ca în modelul ruso-georgian din 2008, și a suferit un fiasco. Moscova a încercat să promoveze partidul „omului de afaceri” moldovean Renato Usatîi, care a făcut avere în Rusia și cu ocazia alegerilor a fost „repatriat” în țara de origine, cu un subsidiu de 400 de mii de euro. Dar autoritățile de la Chișinău au scos în afara legii gruparea acestuia din cauza finanțării din străinătate (adică, din Rusia). Așadar, Kremlinul a lansat o campanie de intimidare a Moldovei. Au început manevre în Transnistria, amenințări că vor fi expulzați din Rusia cei 500 mii de moldoveni care lucrează acolo. În martie 2015, Ministrul moldovean al Apărării, Viorel Cibotaru a declarat că în fața amenințării cu un război hibrid rusesc, țara ar fi lipsită de apărare. Moldova cheltuiește pentru armament 0,25 % din PIB – în acest an, aceasta reprezintă suma ridicolă de 21,5 milioane de dolari. Orice atac rusesc cu „omuleți verzi” (despre o confruntare oficială cu armata rusă nici măcar nu are rost să scriem) fie dinspre Transnistria, fie sub forma unei „revolte” în Găgăuzia, ar duce așadar la distrugerea rapidă a statalității moldovenești. Singura salvare pentru Chișinău ar fi ajutorul din partea României.

Scenarii românești

Războiul din Ucraina obligă Bucureștiul să se pregătească pentru trei scenarii posibile de implicare a României într-un posibil conflict în Moldova: 1) Război hibrid din Găgăuzia – pe modelul agresiunii rusești din Donbas; 2) Atacul forțelor transnistrene asupra Moldovei; 3) Atacul rusesc asupra Odessei ucrainene, dus dinspre est, de-a lungul țărmului Mării Negre, pe direcția Mariupol-Crimeea-Odessa, sau debarcarea de pe mare dinspre sud, eventual o combinație concentrică a celor două variante cu o lovitură conexă asupra forțelor ucrainene dinspre Transnistria. O astfel de operațiune ar deschide comunicarea militară rusească cu Transnistria, care tocmai a fost tăiată de Ucraina, și ar conduce fără îndoială la preluarea controlului asupra Bugeacului – partea de sud a Basarabiei, spărgând astfel bariera Nistrului și expunând Moldova unui atac nu numai dinspre est – din Transnistria, ci și dinspre sud, în același timp deschizând calea spre Găgăuzia aflată la granița cu Bugeacul și ușor de provocat la revoltă. Moldovenii, confruntați cu cucerirea de către ruși, probabil s-ar adresa Bucureștiului cerând sprijin. O intervenție împotriva „omuleților verzi” sau Transnistriei, în situația în care Moscova susține oficial teza că războiul din Republica Moldova este dus de miliții locale, iar Kremlinul nu are nimic de-a face cu aceasta, ar fi un posibil punct de vedere politic, iar respingerea unei cereri de ajutor din partea moldovenilor aflați pe cale să moară ar fi costisitoare politic pentru guvernul de la București, ținând cont de dispoziția opiniei publice românești. Granița dintre războiul cu „teroriștii pro-ruși” și războiul cu Rusia ar fi totuși iluzorie și ar putea dispărea rapid. Dar România este membră NATO și, nu numai pentru București, decizia de a sprijini Republica Moldova într-un război hibrid cu Rusia ar presupune riscul de conflict cu această supraputere, dar și pentru Moscova decizia de a lovi în mod oficial România ar însemna asumarea riscului unei confruntări cu întreaga Alianță.

România se înarmează și contează pe SUA

Se pare că Bucureștiul ia în considerare posibilele evoluții negative. Cheltuielile militare ale României, prin decizia președintelui Klaus Iohannis din 13 ianuarie 2015 cu acordul tuturor partidelor politice, au fost crescute de la 1,36 % din PIB în 2014, la 1,7 la suta în 2015, iar până în 2017 ar urma să atingă 2% și să fie menținute la acest nivel în următorii 10 ani și, dacă este posibil, crescute peste acest indicator. Aceasta reprezintă o dinamică fără precedent a cheltuielilor de apărare la scara întregii NATO. Prezența militară americană în România și creșterea ei în Europa Centrală, de la Statele Baltice la Bulgaria, inspiră încredere dar nu ne scutește de obligația pregătirilor proprii. Exemplul românesc merită așadar să fie urmat, iar identificarea scenariilor față de care ar trebui să fie pregătită Polonia este un imperativ urgent. Una dintre acestea ar trebui să fie scenariul românesc descris mai sus, în toate variantele sale.

Przemysław Żurawski Vel Grajewski

Analist polonez, Departamentul de Studii Internaționale și Politologice, Universitatea Łódź.

Traducere: Anca Cernea

Miting la Chişinău: Oamenii au cerut unirea Moldovei cu România până în 2018

Mai multe organizaţii unioniste au cerut unirea Moldovei cu România la un miting numit de organizatori Marea Adunare Naţională. Manifestarea a început în Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul capitalei şi a continuat cu Marşul lui Ştefan cel Mare. Participanţii la manifestare au votat şi o rezoluţie, prin care cer autorităţilor ca să sprijine apropierea celor două state româneşti, astfel ca unirea să se producă până în anul 2018, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Oamenii veniţi la manifestarea numită Marea Adunare Naţională spun că e timpul să fie reparată greșeala şi să se producă marea unire, deoarece o viaţă mai bună, fără sărăcie, poate fi doar împreună.

După ce au votat rezoluţia prin care au cerut Unirea, participanţii la manifestare au pornit într-un Marş dedicat lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ei intenţionează să ajungă pe jos în România.

Desfășurarea pașnică a mitingului a fost asigurată de 500 de poliţişti.

        

VA MULTUMIM!

AM INVINS... VA MULTUMIM!

-         In atentia membrilor loiali, simpatizantilor si aliatilor SCMD  -

Doamnelor si domnilor,

Dupa 3 ani de promisiuni, amanari, sperante inselate, manipulari, Legea Pensiilor Militare de Stat, astfel numita si ceruta de noi inca de la 01 ianuarie 2011, a fost votata in Senat, luni 29 iunie a.c. si in Camera Deputatilor, marti 30 iunie a.c. A fost un adevarat tur de forta, ca rezultat, pentru prima data, al cooperarii, fara fisura, dintre rezervisti si varfurile noii generatii de militari si politisti in activitate.

De ce nu explodam de bucurie?

De ce nu iesim in strada chiuind, cu sticle de sampanie in maini? Pentru ca ne-au mancat 6 ani din viata, ne-au batjocorit, umilit, ne-au supus oprobiului public, ne-au aruncat la marginea societatii, ne-au vlaguit, ne-au imbolnavit, ne-au imbatranit inainte de vreme si, in peste 30 de mii de cazuri concrete, si-au atins scopul de a ne face “sa parasim pe cale naturala sistemul”. Intr-un cuvant, ne-au scarbit de tot si de toate! Dumnezeu sa-i odihneasca pe camarazii nostri care au murit cu deciziile batjocurii in mana, ca gl. (r.) Mihail POPESCU, scriindu-i scrisori de protest dictatorului, ca profesorul universitar dr. col. (r.) Mihai IRIMIEA, ori s-au sinucis ca mr. (r.) Felician BREBAN de la Satu Mare! Toti luptatori ai SCMD! Dumnezeu sa-i ierte pacatul salvatului in extremis lt.col. (r.) Petre MORJAN (azi in filiala 1 Ramnicu Valcea), cel care si-a dat foc in fata Palatului Cotroceni, acuzand dictatura! Jertfa lor nu a fost zadarnica!

Dumnezeu sa-i ierte, pentru ca noi inca nu putem pe toti cei care si-au batut joc de noi si de tara dar si pe camarazii nostri care ne-au parasit, vazandu-si sacii in caruta, ori au stat smechereste pe margine, martelandu-ne ca la usa cortului din ordin, din meschine interese personale sau manipulati pe slabiciunea fudulului care nu suporta etalonul si aspira permanent sa se impopotoneze cu pene stralucitoare! O vor face si in aceste clipe, mai abitir decat alta data, conform dictonului “la razboi inapoi, la placinte inainte”, vorbind despre “demnitate” si “onoare militara” si incercand sa-si atribuie merite pe care nu le au. De aceea, cunoscand toti actiunile SCMD din acesti ani, in Parlament, in media, in relatiile cu partidele politice si in strada, permiteti-ne sa facem doar un

Scurt bilant al victoriilor SCMD:

SCMD a obtinut victoria in razboiul de imagine si psihologic declansat impotriva rezervistilor, luptand pentru drepturile tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta, adica pentru intreaga natiune, asa cum este datoria militarului, si facandu-si-i aliati, in cadrul CNSC, pe toti cei asmutiti impotriva noastra de propaganda basista. Numai impreuna, toti la un loc, am reprezentat si reprezentam o forta de care clasa politica trebuie sa tina seama.

SCMD a obtinut greu, inexplicabil de greu, in octombrie 2014, abrogarea Cap. IV, din Legea 329/2009, deci dreptul la munca nelimitat si neconditionat pentru toti pensionarii, fie militari, fie civili.

SCMD a obtinut in 7 ianuarie 2011, la ICCJ, blocarea Legii 119/2010 si anularea neconstitutionalei “Recalculari” retroactive si, pentru anul 2011, revenirea la cuantumul initial al pensiilor. Subsecvent, SCMD a provocat, ca reactie, aparitia Ordonantei de Urgenta discriminatorii, 1/2011, cu al sau ticalos Art. IV, inca in vigoare, deci implicit, cresterea ametitoare, neasteptata si nesperata a cuantumurilor unora, in general a acelora care au servit regimul, a “scafandrilor” de Vaslui sau a “genistilor” de birou.

SCMD a obtinut, in extremis, in 2011, pastrarea identitatii Caselor Sectoriale de Pensii Militare, blocarea in 2012 a restituirii diferentelor de pensii pentru 2011 si, in 2013, a obtinut reparatia partiala, prin Legea 241, pentru cei cu cuantumurile scazute.

SCMD a obtinut tot prin impunerea schioapei dar necesarei Legi 241, cu sprijinul lucratorilor activi de la casele de pensii, care ne-au informat la timp, stoparea “executiei” finale a tuturor rezervistilor, care trebuia sa aiba loc la 01 iunie 2013, cu plata in 6 luni a diferentelor fata de noile decizii, pentru 30 de luni din urma. O masura cu consecinte catastrofale, in special pentru cei ale caror pensii crescusera si care trebuiau sa dea inapoi miliarde.

SCMD a initat si obtinut elaborarea in comun a Proiectului Legii Pensiilor Militare de Stat, cu sprijinul liberalilor in 2012, al PSD, prin domnii Mircea DUSA in 2013 si Liviu POP in 2014, al UNPR si PSD in 2015, actualizarea Proiectului, votat zilele acestea, facandu-se, in perioada 9 ianuarie-12 februarie a.c., la initiativa viceprim-ministrului Gabriel OPREA, sprijint de ministrii Rovana PLUMB, Mircea DUSA, Darius VALCOV si Robert CAZANCIUC.

SCMD a impulsionat pe 18 martie, intrarea Proiectului in Parlament, adresandu-se tuturor parlamentarilor, indiferent de culoarea politica si obtinand asumarea pe linia egalitatii de sanse, din partea unui grup de deputati si senatori, intre care doamna Liliana MINCA, dl. Stefan Petru DALCA si dl. Dumitru PELICAN. Mai departe, efortul a fost asumat de domnul premier interimar, de ministrul apararii, de conducerile celor 3 structuri mari ale sistemului, ca initiativa guvernamentala.

SCMD a obtinut reconsiderarea actiunilor noastre in justitie si pedepsirea de catre CSM a judecatorilor care practic ne-ar fi desfiintat, prin aplicarea de amenzi per capita.

SCMD a sprijinit obtinerea drepturilor de catre profesori, ceferisti, pensionarii civili, grefieri, piloti, functionarii publici din Parlament, diplomati, etc.

SCMD a coordonat toate manifestatiile stradale antiregim in perioada 27 octombrie 2010-14 iulie 2012 si a initiat, ulterior, actiuni stradale de avertizare la adresa vechiului si actualului USL, in perioada 4 martie 2013-30 octombrie 2014.

SCMD a initiat mii de actiuni in justitie, in tara si in afara, si va continua sa o faca, legaturi cu miscarea sindicala militara la nivel european, contacte prin ambasade sau direct, cu centralele sindicale, guvernele statelor membre UE, secretariatul general NATO, Departamentul de Stat American, staff-ul lui Vladimir PUTIN si al Angelei MERKEL, in anii 2011-2013, si cu presa internationala, denuntand dictatura basista, etc.

Tuturor celor care au sprijinit SCMD in actiunile sale, in mod deosebit celor care isi leaga numele, prin actuala lege, de revenirea noastra la normalitate, le datoram Multumiri!

In numele Biroului Operativ Central, si al Comitetului Director al SCMD, transmit multumirile noastre si asigurarile de loialitate fata de cuvantul dat, tuturor politicienilor, jurnalistilor onesti si personalitatilor care ne-au sprijinit in diferitele etape ale luptei noastre. Personal ne vom adresa in scris fiecaruia.

Multumim in mod deosebit posturilor de televiziune RTV si Antena 3, carora le uram viata lunga!

Multumim tuturor aliatilor nostri din CNSC care au inteles ca numai impreuna vom reusi, atingand pe rand obiectivele fiecaruia, ca parte a obiectivelor natiunii!

Multumim tuturor presedintilor de filiale SCMD, care au inteles sa-si faca datoria, rezistand atacurilor furibunde din exterior si interior, care vizau si vizeaza desfiintarea sindicatului. Chiar zilele acestea, una dintre primele filiale ale noastre, Filiala 1 Bihor a rezistat actiunii manipulatorii a unui “tobosar” al Liei ROBERTS, care incearca sa transpuna in Romania si in SCMD, devastatorul conflict ce se desfasoara in SUA, intre aparatorii democratiei reale, reprezentata de OBAMA si sustinatorii nebuniei trotkist-globaliste, care vizeaza desfiintarea tuturor statelor, in scopul acapararii bogatiilor acestora. Am dovedit déjà ca, dupa ce au rezistat “ciumei brune”, apoi “ciumei rosii, romanii au fost capabili sa rejecteze si “ciuma portocalie”!

Multumim tuturor membrilor loiali SCMD, care s-au ridicat deasupra interesului personal, spre interesul general si national.

Multumim, indeosebi, noilor membrii SCMD care au avut curajul sa ni se alature in pofida jegoasei si din ce in ce mai disperatei campanii de denigrare a fondatorilor si a conducerii SCMD, declansata din exterior cu sprijin intern.

Pe toti ii asiguram ca rolul SCMD nu s-a incheiat ci, dimpotriva, ne asteapta noi si esentiale misiuni imediate.

In urmatoarea etapa, preconizata prin lege a dura 2 ani, dar pe care noi o dorim cat mai scurta, SCMD va contribui la elaborarea normelor si procedurilor de aplicare a legii, ca si a celorlalte proiecte de legi vizand sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Vom veghea asupra modului concret de aplicare a Legii Pensiilor Militare de Stat, pentru ca vor fi, ca de obicei, scapari si inerente erori, dar vom consilia si interveni punctual numai in sprijinul membrilor SCMD cu legitimatie la zi.

Luptam cu hotarare pentru abrogarea Ordonantei 95/2014, insultatoare si periculos discriminatorie fata de militari si pentru reobtinerea de catre aliatii nostri revolutionari, civili si militari, a Legii Recunostintei.

Lucram alaturi de aliatii nostri sindicalisti din CNSC si cu sprijinul patronatelor, la elaborarea unei noi legi a sindicatelor care sa permita nu numai SCMD ci tuturor sindicatelor din Romania, sa existe real si sa poata negocia legal, locuri de munca pentru membrii lor in intreaga UE, si in lume, asigurandu-le pretutindeni protectia necesara etc.

Toate acestea nu vor fi posibile fara sprijinul dvs. stimati camarazi, membrii ai SCMD, simpatizanti si aliati, fapt pentru care va multumim anticipat.

Cu stima,

Pentru toti ceea ce ati facut in numele cauzei comune,

Va multumesc,

Presedintele SCMD

Col. (r.) dr. Mircea DOGARU